Cu mâna întinsă

Să facă un inventar al proprietăţilor, al bunurilor, al împrejurărilor grele care i-au asmuţit frica şi i-au ascuţit mintea. Că au fost clipe grele, încă de la începutul tinereţii, când a devenit femeie măritată şi o dată cu ea au început nenorocirile. Poate îşi va aminti mereu de nopţile pline de coşmar, alături de bărbatul impus tocmai de cea care vroia să-şi schimbe traiul, mama ei, sătulă de corvoada muncii. Nu s-a gândit o clipă la chinul şi dezgustul pe care le va îndura fiinţa cărei i-a dat viaţă şi care a silit-o să-şi împartă patul cu omul pe care nu avea cum să-l iubească, fiindcă diferenţa era enormă… Ea, fata timidă, aruncată în cuşca leului, cuprins de pofte sălbatice, şi care s-a dezlănţuit asupra trupului feciorelnic, cu banul care îi dădea acest drept de a profita de naivitatea ei… Şi i-a căzut pradă şi lacoma mamă… Amândoi râvneau la tezaurul nedescoperit pe care au pus gaj… I s-a dăruit omului care va deveni duşmanul de temut, asupritorul… I-a dăruit acestuia un copil pe care l-a manevrat şi folosit în folosul lui… A devenit tot mai impenitent, în timp ce ea devenea pierdută într-o lume tot mai bizară şi vulgară, în care fiinţele delicate pot să sfârşească sub bocancul răutăţii şi răzbunării. S-a trezit izgonită şi decăzută din dreptul de mamă… Pentru că stăpânul ei aşa a hotărât, să-i pună stavilă chiar şi pasiunii şi dorinţelor, să spună vorbe grele, să inventeze nebunii şi nestatornicii, într-un spectacol grotesc, cu două tabere care acţionează precum actorii, fără discernământ, fără scrupule şi fără să se simtă ruşinaţi că au schimbat straiele de sărbătoare cu cele de cerşetori, stând cu mâna întinsă, implorând milă şi pomană…

Ilustru mediator

Dacă în spatele lui se află un ilustru profesor, situat pe axa sensibilităţii maxime, orientată ascendent, cu meritul de a lăsa (poate intenţionat) la vedere tezaurul frumuseţii care se află dincolo de cuvinte. Şi nu oricine s-ar afla prin preajmă, ar putea simţi puterea, îndemnul şi medierea spre creaţie şi legătura cu cititorii… Aici, a avut la îndemână o bogăţie de cuvinte, un contur clar şi consistent al unui cotidian înzestrat, dar latent, iar creatorul debutant şi cititorul fidel nu puteau rămâne indiferenţi.

Drumul spre casă

"Cum putem trăi fără vieţile noastre?"
Un citat din Fructele mâniei de Steinbeck, la începutul cărţii.
Şi un drum spre casă, după un drum spre o altă viaţă, un alt destin, undeva în Ţara Făgăduinţei.
El, om tânăr şi puternic, fără speranţe în ţara lui, se hotărăşte să plece în căutarea destinului pierdut, pe care îl căştigă după multe încercări şi peripeţii, într-un oraş multicultural, zgomotos şi fremătător, reuşind să iasă din năuceala plină de remuşcări, iar lumina, ce avea să se reverse asupra lui, era însăşi esenţa vieţii, primită de la o biata făptură fragilă şi plină de bunătate, care "a pornit într-o aventură nebunească în ţara lui ca să servească masa în restaurantul lui, să se uite prin fotografiile de pe pereţii galbeni, în timp ce aştepta să-i sosească mâncarea." Şi ea a făcut ca visul ei, visul lui, să prindă contur. Marea lui Idee... Şi ar fi trebuit să plutească de fericire, dar era trist, pentru că în ţara lui, unde dorea să se întoarcă, nu exista nimic şi nimeni nu mai avea încredere în el. Porneşte o altă luptă, pentru a-i atrage pe toţi de partea lui şi reuşeşte, într-un oraş mic, să stăpânească totul în bucătăria lui, iar peste trecutul lui, încearcă să aşeze un întuneric ca un giulgiu. "Dar oamenii şi locurile de sub acest întuneric aveau o vibraţie încăpăţânată. Îl tot strigau. Erau înveşmântaţi în culori luminoase. Pe ei, anotimpurile îşi aruncau încă lumina lor schimbătoare." Iar Lev nu uită să aducă ramuri bogate de liliac în restaurantul lui, ca Ruby, îngerul lui păzitor, să-şi poată îngropa faţa în parfumul lor...

Drumul spre casă
de ROSE TREMAIN

Urmează certificatele...

Am auzit că guvernanţii pregătesc câteva milioane de certificate pentru... bună purtare.
Ce le mai trece prin minte... Certificat de perfomanţă energetică... Ăstia se întrec in a inventa taxe peste taxe. Poate că în curând o să avem nevoie de certificat de performanţă sexuală ca să ne putem căsători, certificat de performanţă pentru paraşute, certificat de performanţă pentru cultură, certificat de performanţă pentru profesori..., certificat de performanţă pentru a putea supravieţui. Şi dacă tot am adus vorba de supravieţuire, ce ne-a mai rămas, decât să trăim asemenea lui Diogene, într-un butoi, ca să scăpăm de biruri... Dar dacă se vor gândi că şi butoiul trebuie impozitat?

Povara nopţii

Spun unii că trebuie să muncim, fiindcă numai în muncă se descoperă fiinţa noastră.
Să munceşti cu iubire, de bună voie, oricâte dureri ţi-ar pricinui aceasta... şi să o faci cu dăruire
şi roadele să le culegi când sunt coapte...
Dar când eşti silit de frică şi nevoi, când eşti căzut pradă deznădejdii, când iubirea lipseşte,
înseamnă că nu mai exişti şi te treci împovărat şi încovoiat, zbârcit şi părăsit în întuneric.
Iar dacă ţi-ai păstrat avar bunurile şi ai devenit neînsemnat pentru cei din jur şi fără prieteni,
peste tine s-a aşternut bezna.
Şi dacă cauţi o cale de a ieşi la lumină, încerci să munceşti toată ziua, să oboseşti, să nu mai simţi nopţile o povară, şi dacă cauţi o făptură, printr-o bătătură, care să muncească din greu, sub biciul nevoii şi a foamei, a fricii sau a grijii zilei ce vine, atunci o găseşti uşor în omul de lângă tine, cel ce-şi caută mereu o muncă nouă, să uite sau somnul să-i vină uşor...
Dar te înveţi şi cu munca şi nu-ţi mai este de ajutor.
În locul unei nopţi liniştite şi cu vise frumoase, te chinuie gânduri şi amintiri...

Puntea

E atât de aproape,
E aici şi este fericită.
I-a trebuit luni în şir,
chiar ani, s-o convingă,
s-o facă, să se dezrădăcineze
din pământul în care a crescut
şi în care a prins rădăcini adânci,
unde a fost îngrijită şi hrănită
cu iubirea celor care i-au dat viaţă...
Până la urmă, dragostea a învins
şi a luat-o de lângă aceştia
şi a mutat-o într-un loc străin,
s-au pus alături, umăr lângă umăr,
s-au sprijinit şi s-au hrănit cu speranţe
şi visuri, şi toate acestea
au prins roade în suflet şi-n pântec.
Ce poate fi mai minunat pe lumea aceasta
decât gândul câ viaţa
începe cu o alta, atît de dorită!
Şi se simte împlinită
că eforturile ei i-au fost răsplătite.
Aşa a reuşit să suporte
mai uşor despărţirea de casa copilăriei...
"Să iei totul de la zero nu e uşor...,
dar merită efortul când începi să vezi roadele."
Din când în când îşi aruncă privirea
peste ocean şi se lasă cuprinsă de amintiri...
Are o punte specială
ce-i poarta numele din copilărie
şi pe care o păstrează în suflet
şi la care nu vrea să renunţe.
Nu se aştepta să dea
peste o altă punte mai mică,
care a făcut parte din viaţa ei...
Să găsească un jurnal
unde se regăseşte printre amintiri.
"E o modalitate de a fi în strânsă legătură
cu cei dragi şi a te simţi parte
din ceea ce mereu eşti,
indiferent pe ce tărâm te-ai afla."

Ca-n junglă

Au fost sărbători minunate petrecute alături de cei dragi. Şi timpul a fost scurt, mult prea scurt pentru mine... Şi gândul că voi traversa oceanul... Drumul spre casă, drumul spre Toronto.
Am ales o companie externă pentru serviciile ca la carte şi, mai ales, pentru confort şi siguranţa zborului. Dar trebuia să plec din ţară şi despărţirea de cei dragi s-a transformat într-un calvar... M-am trezit la Aeroportul Otopeni în faţa unor slujbaşi români care funcţionează după un cod învechit, fără maniere şi cu privirile încruntate, gata-gata să sară la mine, că am îndrăznit să formulez o dorinţă firească (nu un schimb de clasă), aceea de a fi, pe tot parcursul zborului, împreună cu familia. Că ne puteam trezi ca în junglă, împrăştiaţi fiecare prin avion: soţul, fiul meu şi eu.
Am fost însoţitor de bord în tinereţea mea, zbor cu fiul meu de când avea 3 luni şi jumătate şi, ca mamă cu un copil, am fost întotdeauna tratată cu respect.
În locul vorbelor ce se puteau spune la despărţire, în locul îmbrăţişărilor de rămas bun, a trebuit să duc o luptă cu un sistem deficitar, să obţin un drept al meu şi anume acela de a sta pe tot parcursul zborului lângă fiul meu. Mi se cerea să-mi aşez fiul lângă un străin sau să obţin în avion bunăvoinţa unui pasager care să schimbe locul cu mine şi asta se întâmpla într-un haos greu de imaginat.
S-a mai întâmplat ca pe anumite zboruri să nu stăm toţi trei, împreună, dar a fost pentru prima dată când eram informaţi că fiul nostru de 3 ani nu poate călători lângă unul dintre părinţi. Această informaţie a fost imposibil de înţeles, şi cu atât mai greu de acceptat.
Legile româneşti sunt confuze... Poate se gândesc la jocurile "de-a şoarecele şi pisica" sau "de-a pânda", "de-a v-aţi ascunselea" prin avion... Şi atunci, vrei, nu vrei, până să înţelegi rostul şi semnificaţiile acestora, până să intri în acest joc misterios, la zece mii de metri înălţime, te lupţi cu morile de vânt, cu oameni care nu au urechi pentru tine ca părinte şi care nu înţeleg de ce ai atâtea pretenţii, culmea, pentru o fostă însoţitoare de bord (eu), pentru un fost pilot (tatăl meu), până la urmă pentru nişte oameni care se văd puşi în situaţia unor cerşetori, faţă în faţă cu nişte rău voitori ai companiei, angajaţi după criterii severe, ca mai apoi să aplice nişte atitudini ostile faţă de client.
Doamne, cât mai trebuie să treacă ca să ajungem să fim trataţi în mod corespunzător...
Cred că un pas... Ajunşi la Frankfurt, am dat peste o altă lume, o altă abordare, o altă atitudine... Aceeaşi Companie Lufthansa ne-a tratat regeşte. Ce puţin... Şi ce mult pentru noi, să aşteptăm acea zi a schimbării în bine...
Că poate şi la noi trebuie să treacă ani mulţi ca să primim în acelaşi pachet de călătorie, şi confort, şi siguranţa zborului, şi un tratament decent. Dar până la vorba "clientul nostru, stăpânul nostru" mai este cale lungă...
Cu greu o să-mi scot din minte dată de 10 ianuarie 2010.
Un gust amar mi-a lăsat cursa Bucureşti - Frankfurt nr. 3413, Compania Lufthansa.
Iar Ştefania Bazdoacă (B2289816), managerul Silviu Mocanu (M1062561) şi managerul Andra Adriana Niculescu sunt persoane cu şterse abilităţi de relaţionare cu clienţii, refuzând să vorbească în engleză, ca soţul meu să poată înţelege ce se petrece. Probabil că avem nevoie de ceva timp până să ajungem să egalăm sau măcar să concurăm alături de companiile de top din lume, din punctul de vedere al managementului serviciului clienţi. Sau să se fi schimbat politicile faţă de românii din străinătate?

Elena Rodica Alexander
Brett James Alexander

Asemeni lui Diogene

Ce au ajuns bieţii pensionari, să stea la coadă pentru un credit pentru supravieţuire…Este trist şi dezolant. Şi mulţi sunt cei care gândesc aşa, puţini au curaj sau puterea de a spune, şi alţii s-au resemnat şi au căzut pradă deznădejdii, colindă bisericile sau cimitirele în speranţa că vor primi ceva de pomană…Treptat omul va deveni tot mai convins şi sigur că numai în el şi în puterile lui se va putea încrede, în gândirea şi raţiunea de a acţiona singur, fără sprijin sau ajutor, pentru a duce o viaţă liniştită până la apusul soarelui ce nu va întârzia să vină. Şi va renunţa la pretenţii şi la micile bucurii, sau le va căuta pe cele mai simple şi mai aproape de el, şi se va detaşa de oameni, îi va ocoli, va renunţa să trăiască.
„Trăiesc cu adevărat numai oamenii care au destin.”- Emil Cioran -
Destinul, idealul, decenţa şi bunul simţ sunt atât de ignorate şi de batjocorite încât le va fi teamă să le scoată la iveală de teama de a nu fi caraghioşi în ochii celor mulţi, care nici n-au auzit de ele. Şi în toate va contribui şi natura dezlănţuită, cu toanele ei din ce în ce mai agresive, cu zile înnorate, cenuşii şi tot mai reci, cu pământul care nu ne mai rabdă şi o ia la vale cu agoniseli, cu tot... Şi atunci vor alerga în căutarea butoiului, singurul care le-a mai rămas la îndemână, care îi va duce în rostogolul lui, spre lumi mai liniştite şi curate. Asemeni lui Diogene, vor sta departe de imperii şi vor privi batjocoritor la toţi cei care trăiesc în lux şi huzur, gândindu-se că vor impozita şi butoiul...

Părinţi şi bunici

Majoritatea amărâţilor sunt părinţi sau bunici, oameni fără statut, cu frica de Dumnezeu, dar fără iubire, uitaţi de lume, dar cu un trecut în spate, de invidiat, incomozi, dar cu suflet ales şi generos... O altă generaţie pe care nu vrem să o recunoaştem, un conflict între seniori şi juniori, pentru că unii nu acceptă nimic de la ceilalţi şi alţii nu ştiu să preţuiască, să respecte o idee, un sfat...
Trăiesc într-o lume civilizată unde părinţii şi bunicii au un statut foarte clar şi de invidiat. Pe aceştia i-am întâlnit prin parcuri cu nepoţii, în excursii, la petreceri organizate, conducând maşini şi ce m-a impresionat cel mai mult la ei a fost ţinuta vestimentara de invidiat şi chipurile mereu vesele şi optimiste.
Şi iar mă întorc la umilinţă şi la sfidare şi nu îmi revin... Cred că bunicii sau părinţii nu aşteaptă mila cuiva... Ei vor ceea ce li se cuvine după munca de o viaţă... Un altfel de tratament, un altfel de trai...
Dar cine? Cine să îi asculte şi să-i aşeze acolo unde le este locul, lângă sufletul şi inimile noastre, lângă acea icoană la care ne rugăm din cele mai fragede vârste şi să le sărutăm mâna în pragul marilor sărbători şi în fiecare zi...

Vrăjeală...

Dacă e vrăjeală şi suntem înconjuraţi peste tot de vrăjitori să trecem şi să-i impozităm... Să trecem toate birurile grele în contul lor, ca poate aşa salvează poporul de împovăratoarele dări şi scapă ţara de molima crizei... Cât despre vrăjeli suntem sătui până-n gât... Ne-am potolit foamea şi setea cu ele încât nu mai credem bogatului flămând după putere, chiar dacă este înconjurat de descântători, tămăduitori, farmazoni... Măcar ştim de unde ni se trag toate cele rele, că tot de la farmece şi fermecători provin... Ei ne-au legat cununiile, ne-au legat bogăţiile şi ne-au dezlegat pandemiile...
"Şi dacă tot o dăm pe medievalisme, propun ca la Curtea marinarului să fie angajat şi un bufon, care să îi toarne jigniri în faţă fără a fi pedepsit, un jongler care să spună şi poeme eroice şi un călău, care să stea să şlefuiască ţepele alea promise acum cinci ani." Laura Cernahoschi

Caută-l şi-l vei găsi

Te întâmpină cu aceeaşi privire caldă şi dătătoare de speranţă, cu aceleaşi cuvinte desprinse din inimă: "Doamne ajută!". Are uşa deschisă mereu pentru cei ce vor să-şi mărturisească păcatul şi durerea, şi cu vorba-i plină de bunătate şi dragoste fără margini, atât pentru săracul ostenit, cât şi pentru cel bogat, dar cu credinţă în D-zeu. Şi îşi împarte cu fiecare averea-i nepreţuită, îţi oferă, fără să ceară nimic în schimb, o pildă de urmat şi un crez, pe care le-a înşirat atât de frumos într-o carte cu titlul "Logosul întrupat în tradiţie şi scriptură". Şi de citeşti despre frumuseţea vieţii creştine, despre puterea dumnezeiască şi adeverirea acesteia în viaţa ordonată a fiecăruia dintre noi, despre predestinare pentru fericire şi nevoia noastră de a fi mântuiţi prin jertfa Domnului Iisus Hristos, atunci nu eşti în pierdere. Câştigul este imens. Cu aceste cuvinte a hrănit şi hrăneşte în continuare nenumăraţi credincioşi, îi îmbogăţeşte duhovniceşte pe drumul spre desăvârşire. Se adresează cu iubire părintească, cu multă smerenie şi ne îndeamnă spre găsirea dreptei cărări spre împărăţia veşnică. Şi ne sfătuieşte să fim mereu surprinşi înţelepţi la minte şi curaţi la inimă şi să nu lăsăm povara iertării şi a spovedaniei pe seama urmaşilor noştri. Dacă îl cauţi, îl găseşti pe părintele iconom Alexandru E. Cornoiu şi-ţi va da o lecţie plină de pilde, de încredere, de putere şi curaj, pentru că, "Cel care mă găseşte, găseşte viaţa..., dar cel care păcătuieşte împotriva Mea îşi distruge sufletul ".

Alergând după o stea

Am alergat după o stea mereu şi atunci când am găsit-o, eram surprinsă de simplitatea şi naturaleţea ei... Cât de pământeană! Avea aceleaşi trăsături ca cea pe care am lăsat-o în urmă, mai neşlefuită şi cu obstacole... Nimeni nu s-a gândit s-o ridice, s-o preţuiască şi să o protejeze. Am trecut pe lângă ea şi am lăsat-o să se piardă în adâncuri. Iar cea nouă mi-a înlesnit drumul spre lumină şi libertate, o libertate după care am aleargat mult şi la capătul drumului am descoperit o lume plină de şabloane de viaţă, de trăire şi simţire, de la care nu m-am putut abate, şi căreia m-am supus de bună voie. Am găsit un sistem pus la punct, autoritar, cu tipare pentru case şi locurile de joacă, cu reguli pentru copii şi părinţi, cu obligaţii, cu drepturi... Totul a fost clădit în aşa fel încât m-a asimilat treptat... Căsătoria, primul copil, prima casă, primul împrumut..., planuri bine gândite şi pregătite din vreme..., de la plantarea pomilor în parcuri sau pe aleile unor noi cartiere, îngrijirea spaţiilor verzi, amenajări de grădini, de spaţii de joacă..., totul pare desprins dintr-un tipar croit anume, cu reguli fără de care nu aş putea supravieţui în această societate. Şi acest sistem mi-a dat siguranţă şi curaj de a păstra această steluţă, care mi-a călăuzit paşii spre noi căutări şi adevăratele împliniri, să o iubesc şi să fie aceeaşi călăuză sigură şi devotată pentru copiii şi nepoţii mei.

Mărul otrăvit

Valoarea ta ca om se legitimează prin utilitatea pentru ceilalţi. Chiar dacă ai fost contestat, acum trebuie să stai la pândă, în expectativă şi să înhaţi ce mai poţi înhăţa din propria-ţi pădure? Ai grijă, pădurea în care trăieşti nu e virgină... Trăiesc acolo gorile pline de forţă care te pot răpune în orice moment, tigrul, cel mai redutabil dintre animale şi leul, regele înscăunat pe vecie, care nu au nevoie de ajutor din partea ta... Te-ai situat în afara lor şi ai acţionat de capul tău... Acum te întorci ispăşit la ai tăi să le ceri clemenţă şi o nouă şansă... După ce i-ai târât într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, impunând regulile tale şi principiile tale, fie cu de-a sila, fie prin viclenie şi şiretlicuri, vânzând sau împărţind ceea ce nu aveai... Iar toţi ai tăi au stat şi au acceptat această luptă, fără pauză, cu gândul la o victorie care să-i scoată din starea latentă în care căzuseră... Şi cum aceasta s-a transformat în înfrângere, normal ar fi fost să faci un pas inapoi... Dar aceasta nu te-a zdruncinat, ci te-a înveninat, continuând această luptă nesfârşită cu tine, cu orgoliile tale, cu ambiţiile exagerate... Şi-n spatele tău sunt din ce în ce mai mulţi care încep să se amuze, să-ţi conteste valoarea după un şir îndelungat de constrângeri în a-ţi recunoaşte superioritatea. Cu asemenea pretenţii, este greu să obţii victorii sau să le fii de folos membrilor tăi, din ce în ce mai nefericiţi că nu au avut ce lua din ce le-ai promis... Se pare că din mărul otrăvit ai muşcat primul şi-ţi aperi cu ghearele şi cu dinţii ceea ce te-a făcut să pierzi: URA. Îţi aperi cu ghearele şi dinţii imperiul şi fiecare supus al tău trebuie să guste din mărul otrăvit şi să acţioneze cu ură şi mânie împotriva tuturor, căci ura şi mânia sunt la modă în perioada de criză.

Marea Moartă

Marea Moarta este situată în Orientul Mijlociu, între Israel şi Iordania având o suprafaţă de circa 1000Kmp (76 km lungime si 16 lăţime) şi o adâncime de 396 m.
Marea Moartă nu e chiar moartă...
Însuşi Regele Irod i-a recunoscut binefacerile şi acolo şi-a restabilit sănătatea şi liniştea.
Şi tot despre miraculoasele binefaceri ale ei a aflat şi Regina Cleopatra, recăpătându-şi tinereţea şi strălucirea pielii.
"S-a dovedit că acest nămol are proprietăţile de a elimina durerile de cap şi migrenele. Uimitor, aceste minerale au caracteristici vindecătoare şi relaxante pentru numeroase afecţiuni medicale, incluzând artrita, inflamaţiile oaselor sau cartilagiilor, mielita, nevrita, reumatismul, stresul, oboseala şi insomnia."
La muzeul Israel din Ierusalim sunt expuse Manuscrisele descoperite la Marea Moartă şi care conţin texte de rugăciuni, fragmente de poezii, texte de înţelepciune...
Datorită componenţei sale (contine 21 de minerale dintre care 12 nu se găsesc decât aici), nimic nu poate supravieţui în Marea Moartă.
Legendele spun că pe fundul acestei mări s-ar afla ruinele oraşelor Sodoma şi Gomora. Ea constituie o destinaţie turistică căutată în zilele noastre.

Mizantropii

Oameni care decepţionează,
oameni cu două suflete,
la început amabili, apoi belicoşi...
ademenitori, profitori şi scandaloşi...
oameni ce par oameni printre oameni,
dar sunt capcane de suflete de oameni,
care s-au deghizat şi ne-au dominat
cu avansuri şi gesturi, cu iluzii şi resturi
de la capcana întinsă şi liniştea promisă...

"Când atitudinea ideală a unui om depăşeşte o anumită măsură, când bunătatea şi omenia sa iau forme surprinzătoare, este cazul să fim cu totul bănuitori." psiholog italian.
Şi câte acrobaţii a făcut ca să fie acolo sus, cocoţat şi de unde să-şi privească supuşii cu superioritate, uitând de cei care au fost prinşi captivi în plasă cu fascinaţia lui, cu amabilitate şi gesturi amicale, cu avansuri şi promisiuni, îmbrobodiţi atât de bine ca să nu mai vadă şi să renunţe la orice fel de prevedere.
Şi cei captivi sunt atât de tineri, netrecuţi prin ciurul înşelăciunii, şi sunt primii care cad victime acestor măsluitori de suflete pure..., răpindu-le din fragedă vârstă candoarea şi plăcerile cu adevărat omeneşti, bucuria de a trăi şi fericirea... Şi "îndărătul acestor rătăciri nu stă nimic altceva decât o banală greşeală.'
Cunoaşterea omului - Alfred Adler

Există oameni...

Sunt oameni care gândesc lucid, lăsând deoparte zbenguielile şi ura...
Sunt oameni cu mai multă consideraţie pentru semenii lor...
Sunt oameni care pot să sancţioneze fără să rănească atunci când sunt marcaţi de eşec...
Sunt oameni care sunt precum morile Domnului, macină încet şi bine...
Sunt oameni care nu stau la tânguieli pe tema unui destin nemeritat, ci caută soluţii pentru insuccesele unora, mai mult sau mai puţin apropiaţi...
Sunt oameni care suportă cu demnitate brutalităţile şi ostilităţile unor parteneri...
Şi cum să nu-i dau un exemplu pe măsura lui:
un şofer, conducând cu mare viteză un autovehicul, striveşte pe cineva, susţinând apoi, în apărarea sa, că se grăbea la o întâlnire...
Există şi altfel de oameni care pun micile sau marile lor interese atât de sus, deasupra vieţii şi binelui celorlalţi parteneri, încât neglijează pericolele la care îi expun pe aceştia datorită comportamentului lor...
Iar cel care vrea să salveze ce se mai poate salva după prădat şi înjurat, iar viaţa să devină speranţa marelui triumf, un asemenea om devine necesar şi sper ca demersul lui să fie util şi să prindă rădăcini... Succes!

Tristul adevăr

La trecutu-ţi mare, jalnic e prezentul
c-a sărit în aer tot parlamentul...
şi ne-au luat şi dreptul de a vota cinstit,
că soarta ţării alţii au decis...
La trecutu-ţi mare, mare e prezentul,
Poporului i s-a luat curentul,
a fost debranşat de la gazul rus
şi-ntre patru scânduri pe român l-au pus,
scos din a sa ţară cu picioarele-nainte
să poată da atac la preşedinte,
că prea s-a întrecut cu gluma
şi vrea să le taie parlamentarilor diurna,
şi pensia lor să fie mai mică ca acuma,
şi a băgat dihonia în ei şi i-a prins ciuma,
cum să-l scoată afară, să-i mărească cota,
să-l pună pe apă, cum a pus el flota...

La trecutul mare s-ar merita un prezent
plin de împlinire pentru parlament,
pentru deputaţii ce-s aleşi prin vot,
pentru senatorii care vor un ciot
din averea ţării, cât a mai rămas;
au ieşit mogulii şi s-au pus pe ras...
Ca să fie siguri că le merge planul
şi-or apuca şi ei din plin ciolanul,
au aruncat ţara în instabilitate
că doar atunci au vântul de la spate
şi se pot înfrupta tot pe săturate
că au undă verde de la ruşi, măi frate,
şi unii lideri au premeditat
cum să scăpăm de Axa unui preşedinte
şi să mergem cu ruşii tot înainte...

Dar când prezentu-i tulbure şi crud,
când oamenii suferă de foame şi frig,
când tinerii aleargă şi sunt disperaţi
după-un loc de muncă sau sunt măturaţi
spre ţări europene unde-s căpşunari,
atunci îţi vine greu să te apleci cu duioşie
asupra istoriei ţării, ce cu duşmănie,
panglicarii şi canalii, în aplauze pe uliţi,
cu retorice duioase, ne joacă ca pe funii,
pesediştii, liberalii, măşti distinse ale miciunii
se reped asupra ţării mai ceva ca hunii,
cu priviri ademenitoare şi izvor de şiretlicuri,
toţi pe buze-având virtute iar în spate doar nimicuri,
patrioţi doar în cuvinte şi în fapte ahtiaţi
după averea ţării ei în luptă sunt mânaţi...
Cu flori, artificii şi mii de steguleţe,
cu spectacole în aer liber, cu fasole, beculeţe...

Aşa că această zi le-o lăsăm lor,
cu bucuriile şi straiele de sărbătoare,
dar şi locurile noastre dosnice,
pe la colţuri, la cerşit,
la frig şi-nfometare,
la tăceri şi umilinţe,
la lacrimi şi deznădejde,
la mizerie şi singurătate...
pentru că, la trecutul mare,
jalnic şi trist prezent
şi fără speranţă, viitor.

Pilde

Am citit undeva că există "nefericiţi de profesie" adică, oricât de bine le-ar merge, găsesc ceva care să nu le fie pe plac, motive să fie necăjiţi şi trişti, să se plângă mereu. Unii îşi pierd încrederea şi răbdarea. Există o poveste foarte frumoasă şi cu multe învăţăminte pe care am citit-o despre Sfântul Filaret care şi-a pierdut avuţiile, dar încrederea în Dumnezeu şi răbdarea, şi bunătatea, nu. Toată viaţa a dăruit din averile lui, a ajutat săracii şi s-a dus vestea de bunătatea lui Filaret, care nu a încetat nici în pragul sărăciei lui. Înainte de a muri, şi-a binecuvântat copiii şi nepoţii şi le-a proorocit ce viaţă vor avea şi i-a sfătuit să nu strângă averi pe pământ şi "...iubirea de străini să nu o uitaţi, pe văduve să le sprijiniţi, sărmanilor să-i ajutaţi, pe cei bolnavi să-i cercetaţi şi pe cei închişi în temniţă să nu-i treceţi cu vederea; pravila bisericească să nu o lăsaţi, cele străine să nu le răpiţi, la nimeni să nu faceţi strâmbătate, nici să grăiţi de rău pe cineva; să nu vă bucuraţi de nenorocirile ce se întâmplă prietenilor sau vrăjmaşilor voştri, pe cei morţi să-i îngropaţi şi să faceţi pentru dânşii pomenire în sfintele biserici..." Pe 1 Decembrie, în fiecare an, se sărbătoreşte Sfântul Filaret. Şi poate că acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, aceste pilde ale Marelui Sfânt sunt vii şi capătă noi semnificaţii în ciclul spiritual al fiecăruia dintre noi, de înălţare şi purificare.

Altfel

Aici totul e altfel... Atâtea minorităţi şi fiecare îşi păstrează din ce în ce mai puţin din specificul şi tradiţiile lor. Parcă se desprinde o frunză şi apoi alta din noianul de activităţi care ne erau cunoscute şi pe care le urmam zi de zi, şi fără să simţi începi să te obişnuieşti cu această schimbare de continent, de fus orar, de climă, de limbă şi te îndepărtezi de obiceiuri şi tradiţii... Puţini sunt cei care dau semnalul unei întâlniri de suflet pe lângă Biserică... Poate că atunci când nu ai încotro... Şi sunt evenimente pe care nu le poţi sărbători de unul singur, fie că e vorba de un botez, o nuntă sau o înmormântare. Şi acestea şi-au pierdut din farmecul şi emoţiile trăite în timpul organizării... Te-au transformat în simplu spectator şi priveşti cu uimire cum aleargă unii pentru tine şi ce precişi sunt în toate. Şi bucuriile şi suferinţele trebuie să ţi le cenzurezi de teama de a nu ieşi din cadrul impus de organizatori. În felul acesta, sufletul tău a devenit pentru o vreme „chiriaş” în propria-ţi inimă.

O altă lume

O altă lume în care, de la răsăritul ei şi până la apus, face parte dintr-un scenariu bine gândit şi apoi bine regizat, astfel ca „actorul” să fie permanent pregătit în faţa momentelor importante din viaţă: să nu fie surprin neplăcut sau să fie traumatiza psihic, să aleagă acele căi de urmat care i se oferă, să se supună acestor reguli stabilite în imaginar şi care se suprapun simetric peste realităţile vieţii. Totul este construit cu migală şi precizie iar omul are impresia că se afla în propriul univers şi toţi se mişcă şi acţionează în numele său. Sunt companii specializate care se ocupă permanent în a oferi surprize, în a organiza nunţi, botezuri, înmormântări... Acestea funcţionează perfect şi e trebuie să intre în acest joc al surprizelor, iar emoţiile şi teama de reuşită le mută pe umerii celor care fac mereu acest lucru, şi-l fac bine. Nimeni nu îl obligă să adere la aceste tipare, dar o face cu bucurie şi se supune acestor reguli de conduită, într-o societate civilizată. Aici se regăsesc farmecul şi armonia vieţii, când omul este prins de bună voie în acest şir neîntrerupt de reguli şi şabloane, bine experimentate, şi pe care le urmează neîncetat. Cât respect, câtă migală şi răbdare, cât calm şi câtă grijă pentru fiecare! Este gustul dulce şi aromat al libertăţii. Este farmecul unei societăţi care funcţionează cu oameni şi pentru ei, lipsiţi de barierele care să le însemne hotarele sau proprietăţile. Oameni care locuiesc într-un „infern”, dar se simt ca într-un palat. Pe când la noi e invers: oamenii locuiesc într-un "palat", dar se simt ca în infern.