O umbră rătăceşte pe peretele bolnav,
şi ţine să pătrundă în carii şi în pieptu-mi concav;
că orice apus e trist şi-ndoliat,
lăsând în urmă lacrimi suspinând,
când din viaţa cea chioară şi năucă,
triumfase vântul ciugulind din buze,
chiar şi suflarea mării, ajunsă la peluze,
s-a cuibărit în scoica rămasă cam confuză,
plină de nisipul morţii, în lumina-i difuză,
urmărind prohodul unei vieţi obosite şi gârbovite.
Aşa că eu mă aşez la coadă, unde se dă viaţă pe gratis,
Nu moarte, gata gătită, rujată, ca să mor de plictis.
2012-03-11
Eli Gîlcescu
