luni, 13 februarie 2012

Femeia, eterna iubire

Aşa că, închide ochii şi te vei simţi cea mai puternică fiinţă de pe pământ. Vei aduna toată bucuria în inima ta. Nu trebuie decât, să te gândeşti la ea şi vei simţi cum prinzi aripi în drumul tău. Vei fi despovărată de îndoieli mărunte, de răspunderi nemeritate, de socoteli neterminate. Acolo, sub pleoapele tale, în adâncul lor, de acolo de unde vin lacrimile de bucurie sau de tristeţe, tot de acolo, se pot revărsa cele mai frumoase poveşti de iubire. Ele sunt acolo, în locul unde ai ascuns suferinţa… Trebuie să închizi ochii şi te vei trezi însufleţită, dezmierdând ceea ce ţi-a rămas, cu mişcări tandre, cu vorbe blânde… Închide ochii şi visează la acea noapte îngăduitoare, care se întrevede şi în care desluşeşti dâra firavă de fericire, vei auzi susurul apei cu luciri ca de oglindă, şi copacii cu umbra lor tainică, purtând cupola ramurilor încărcate de stele, în care întrezăreşti frunzişul dantelat, legănat de adierea vântului… Îndrăzneşte şi trăieşte intens acest binecuvântat moment şi desprinde acel dram de noroc care să-ţi fie temelie solidă pentru un altfel de drum… Dar dacă te laşi prinsă în această aventură, dacă te laşi purtată de vis, multă vreme te vei gândi la acest moment, îl vei iubi şi vei împărtăşi secretul tău, celor care au încredere şi vor înţelege acest elogiu adus iubirii... Pentru că totul se clădeşte în doi, la adăpost de privirile străine, în taina unei încrederi unice, peste care domneşte cea mai scumpă virtute, hărăzită omului - iubirea, ce intră în viaţa fiecăruia aşa cum intrăm în anotimpul primăverii, dornici să savurăm fiecare vrajă desprinsă de pe razele binefăcătoare ale soarelui.
Să te laşi în voie, să pluteşti pe aripile acestei aventuri nemaiauzită, nemaiîntâlnită, nemaivăzută, să te laşi prinsă în jocul ei, atât de firesc şi misterios, să termini ceea ce credeai că nu se mai sfârşeşte şi să te laşi furată de gânduri, de întrebări, de pasiuni pentru multă vreme, asemeni fluturelui Monarch care se naşte şi prin câte chinuri trebuie să treacă ca să poată zbura şi să ne încânte cu frumuseţea lui. Atunci, vei spune că timpul s-a oprit în loc, stelele au pălit, una câte una, florile au refuzat să se deschidă... Da, pentru tine, femeie, astăzi, timpul va sta pe loc, va înmărmuri, plecându-se cu evlavie în faţa măreţiei şi iubirii tale.

Femeia, eterna iubire, astăzi, are chip şi nume: Manuela

La mulţi ani!

2012-02-13

sâmbătă, 11 februarie 2012

Două fete - la izvor

La izvor

În zori de zi, în geam bat ploi,

E moină şi întunecat,

Dar lumina ta m-a deşteptat

Din chinuri şi m-a vindecat.

M-ai scos la aer şi-am simţit

Cum mă-nvăluie, la asfinţit,

Mirosul vechi de levănţică,

Ce m-a întors, din drum,

La izvorul cel dintâi,

Să-mi spună ce mai e de spus

Şi a uitat, că eram mică.

De azi, lângă izvor,

Va sta, mereu, al meu ulcior,

Să se umple de dor.

2012-01-23

Am văzut plutind uşor

Soarele vru să le fure
(că şi el frige de drag),
norul însă l-a umbrit,
vîntul i-a făcut bărcuţă,
cerând nufărului frunze;
şi le-a dus, din val în val,
până dincolo, pe mal,
şi de-acolo, buburuze
se-nhamă, ca să le ducă
şi să le pună pe prag,
unde fierbeau alte buze.

Silvia

2012-01-23

Necunoscuta chemare

Noi n-am ajuns străini;

Poţi fi tu, poate fi oricine,

Cu aere de irealitate,

Nimic probat, ci doar părere

Şi o patină de legendă.

Surâs umbrit, descurajant

Cu surâsuri ocolite,

Chiar dacă timpul, alarmant,

Îmi dă răspunsuri otrăvite.


Am suferit marele delict

Când m-am deschis întârziat,

Punând mereu, prea din instinct,

Un dor pe versu-ţi platinat.

Şi timpul are de-nfruntat

Anotimpul, mult prea indiscret,

Având atâtea de-ndurat,

Descifrând al meu secret.


Dar îmi este cunoscută

Necunoscuta ta chemare,

Azi, surdă şi mută,

Chiar şi prea lungă,

Siluindu-mi iubirea,

Acum, prizonieră de drept,

Pe caldarâmul pustiu

Şi însângerat, de la piept.

Două naturi vii

Cu dulci săruturi mă aprinzi

Nu mă mai doare-a lumii rană.

În închisoarea iubirii unde m-ascunzi

Doar dragostea îmi este hrană!

Vasi

Să-i reaprinzi visul uitat,

De unii-n picioare călcat,

Să-i vindeci rănile ce-o dor,

Când i-au atins aripa-n zbor,

Cu ce-i mai sfânt, cu sărutări,

Luate de prin tainice cămări,

Cu mirosuri vechi de lenvănţică,

Aduse-n dar de o bunică,

Un înger de femeie. Aş pune,

Lângă icoană, al său nume…

Eli

2012-01-24

Sunt o natură moartă, fostă femeie,

Dintr-un tablou atârnat pe-un perete

Într-o casă pustie şi fără cheie,

Bântuită de disperare şi regrete.

Pânza nu mă mai vrea, se destramă

Curând, va mai rămâne doar o ramă

Şi după-aceea o pată pe-un perete,

Printre multe alte amintiri desuete.

Vasi

Dar vorba ta-i de aur, ori ea nu contează?

Te preamăresc, femeie, presimt şi ce urmează...

Natura noastră-i vie şi noi tot mai aproape;

Vom ţese pânză nouă, albită peste ape...

Eli

2012-01-24

Iartă-mă, tristă iubire

Iartă-mă, tristă iubire,

Dar trebuie să te las, la ieşire,

Din viaţa ce se scurge în grabă;

Iartă-mă că plâng în neştire.


Te voi păstra, doar în suflet,

Scumpă iubire şi ninsă

Peste dorurile ce fură aprinse,

Astăzi, se pierd printre vise.


Iartă-mă, scurtă iubire,

Plecată în cer sau pământ,

Nu vrei să îmi dai de ştire,

Atunci, eu de ce te mai cânt.


Am stat prea mult aşteptând

Şi gerul din mine muşcând,

Mi-ai fost credincioasă o iarnă,

Dar nu mi-e de-ajuns, te rog, pleacă.


Nu te mai vreau lângă mine,

Nici loc nu mai am pentru tine;

Eu trec, fără să-ntorc capul,

Tu pleacă pe drumuri străine...


Pe acolo, să-nveţi ce e dorul

Şi ce greu îţi stâmperi fiorul

Din inima grea încercată;

Învaţă, iubire, dar şi iartă.

Două săruturi

Sărutul tău a expirat.

A fost casat,

nemeritat,

de-atâta aşteptat;

s-a aninat de-al meu sărut,

ce părea trist de dor

şi-au emigrat.

Şi loc pustiu,

ca în deşert,

a rămas

după cel mai scurt

şi cel mai trist concert,

dat de-un sărut

altui sărut.

În zori

Am găsit florile tale...

Una-i albă,

cum mi-a fost şi visul

purtat în doi,

pe pat de ninsori...

Acolo, am clădit

tot paradisul,

şi tot acolo,

te-am găsit în zori,

rugându-te,

în şoaptă,

să vin acas’ la tine,

să-mi înfloreşti

cununa albită

de ninsori;

şi-n taina nopţii

ce-o să vină, mîine,

să mă iubeşti,

în raza lunii blânde,

pân’ la cântători.

2012-02-09