Erata s-o pui la început
Cu toate relele ce le-ai făcut
Şi cu ea, să pui cuvântul
De onoare, legământul,
Că n-o să le mai repeţi
Şi încerci să te îndrepţi...
Vezi, cât sunt de cicălitoare?
Aşa-s azi, îmi cer iertare...
Vei spune că nu ai vreo vină,
Că eşti curat;
Eu ţi-am şi găsit una,
Te dedublezi,
Ei, mă crezi?
2012-02-27
Se-aude imnul ierbii,
Abia iţeşte, şi e lună plină,
Ici, colo câte-un murmur
De izvoare,
Pe lacuri, brotăceii
Încep să stea la soare,
Ies şi gâzele gătite
De serbare
Vor să repete,
Pentru premiera
Concertului
De primăvară.
2012-02-27
Eli Gîlcescu
O, erau urme lăsate-n zăpadă,
Aşteptam să treacă cineva să le vadă...
Doar atât, iar florile, în zori,
Ce vor răsări, când voi fi dincolo de nori,
Să le poată iubi, căci nu le puteam lua cu mine,
Le vroiam, aici, pe pământ,
Să le primească, în casă, fiecare,
Să le dea căldură şi loc de visare,
Şi-n inimi, cu doruri aprinse,
De vorbe deşarte, mereu neatinse,
Că iubirea nu se scrie numai primăvara,
Nici în singurătatea ce te prinde seara,
Sau nopţile când tremur a pustiu,
Şi mă întreb, oare cui să-i mai scriu...
Cine să-mi poarte dorul mai departe,
Când iubirile se vor topi în noapte,
Sau cine să le-aprindă-n lumânări,
Printre şoapte-mpărtăşite sau cântări
Divine, pentru a-mi uşura povara,
Când voi rămâneţi, iar eu sorb ceara
Ce-şi prelinge lacrima veşnică,
Topindu-mă încet, mai cucernică
Decât în viaţa ce-am fost, neputernică...
2012-02-24
Eli Gîlcescu
„Îmi culci iubirea
în necuvinte;”
dar iubirea, în tăcere
şi-n surâsul nopţii,
mă topeşte,
că-i fierbinte...
Apoi, îmi pui un vis
sub pernă,
în jur, puzderie
de steluţe vii;
din evantaie,
pogorâ-vor
răcoarea,
pe-al meu trup,
legănat
şi adormit
Până-n zori.
2012-02-23
Eli Gîlcescu
Să-i spun, să-i spun ce cred?
Dar unde s-o găsesc,
Că nu e-n-drumul meu
Şi oricât am căutat-o,
Ea m-a minţit mereu,
Iar eu, încă, cred c-o mai iubesc.
Să-i spun, dar ce să-i mai spun?
Că a uitat de mine,
Până şi viaţa, când i-am cerut,
S-o întoarcă din drum,
Mi-a dat lacrimi şi m-a durut,
Numai să-i fie ei bine.
Să-i spun, dar nu-i mai spun...
Că iubirea este o amăgire
Şi vreau să plâng,
Să mă pierd în visul ei,
Şi tăcerea ce i-o strâng,
Să-mi rămână, de la ea, o amintire.
Să-i spun, dar am ce îi spune,
Cum mă ascund în visul de copil
Şi mă întreb, inocent, dacă mai pot s-o mint,
Când nu-i mai pot da iubire,
Nici neuitatul meu alint,
Când se trezea în dimineaţa de april...
Îi spun, de ce să nu-i spun,
Că mi-am ales alt drum,
Iar ea e liberă să facă ce vrea
Cu viaţa ei, chiar din clipa asta,
Să nu facem despărţirea grea;
Aşa, am devenit omul cel mai bun.
2012-02-16
Eli Gîlcescu
I-aş spune, acum, de s-ar putea,
Că încă mai cred, în vorba cea grea,
Ce cade mereu peste mine, arzând,
Şi mă lasă, apoi, ca-n deşert, plângând.
I-aş spune, în grabă, că poate, mă duc,
Să-i spun ce-am pe suflet, să strig ca năuc,
Să ştie că dorul e-n mine, ascuns,
De-atâţia fiori, ce-n piept, m-au străpuns...
Doamne, i-aş spune, în zori, c-o iubesc,
Nicicând, n-am simţit acest chin nebunesc,
Nici nopţile albe nu mă pot vindeca,
Iar stelele plâng, fără a mă judeca.
Că poate greşesc sau poate că ea
Are alt drum şi nu mă mai vrea,
Să pot să-i şoptesc, sub pomu-nflorit,
Să-i spun cât de mult, am suferit...
Că simt că sfârşitu-i, aici, iminent,
Că ea e departe, iar eu sunt prezent,
Să mă rog, în genunchi, pentru încă o zi,
Ca să-i spun totul, orice-ar fi.
2012-02-15
Eli Gîlcescu
Ţi-aş spune ceva,
Dar mai bine nu-ţi spun,
Să nu crezi altceva,
Cu alt dor să te răpun...
Ţi-aş spune ceva,
Dar mai bine apun...
Să nu te frâng
Şi alte lacrimi,
Să strâng,
Şi alte patimi...
Ţi-aş spune ceva,
Dar lasă-mă
Să plâng
Pentru altceva,
Din gând...
2012-02-15
Eli Gîlcescu
