http://www.impactingorj.com/Arhiva/Aprilie2009/impact01.04/dezvaluiri.htm
Brâncuşi, respectat de străini, scuipat şi jignit de români
Românii plecaţi în străinătate îşi exprimă dezamăgirea că taman la el acasă Constantin Brâncuşi este un străin, un coate-goale dispreţuit şi umplut de flegmele greţoase ale nesimţirii acelora care ar trebui să se închine în faţa geniului său.
„Am citit cu tristeţe materialul despre Brâncuşi. E trist. De aici, de peste ocean, vă trimit un altfel de gând, mai optimist şi mai liniştitor. A trebuit să văd cu ochii mei, departe de ţară, în locuri unde nimic nu e ca la noi, oameni care păşesc într-o procesiune liniştită, care se întindea pe zeci, sute de metri şi care se îndreptau spre Muzeul de Artă din Ontario. Cuprinsă de o tristeţe şi o dezamăgire fără margini, mă întrebam de ce nu e şi la noi la fel. Dar toate gândurile mele aveau să se transforme în lacrimi de bucurie pentru că acolo, în labirintul plin de viaţă şi căldură, l-am întâlnit pe Brâncuşi al nostru, singurul român prezent în sala de sculptură, cu două lucrări: Sărutul şi Primul strigăt. Eram fericită şi parcă nu vroiam să mă despart de lucrările divine ale Maestrului român. De această dată am avut timp şi răbdare să-i privesc creaţiile monumentale, să le admir în linişte şi să mă bucur că am regăsit un colţ de ţară, aici, în Toronto. Mă pregăteam de ieşire şi a urmat o altă surpriză: intrau tineri, studenţi şi elevi, cei care aveau la dispoziţie trei ore ca să viziteze gratuit muzeul. Şi asta se întâmplă în fiecare zi de miercuri. Aşa se explică setea şi nevoia lor de cultură. Îi învaţă de mici să cunoască şi să iubească arta, ţara, lumea. Iar în ţara mea, într-o lume plină de josnicii, Brâncuşi este tratat cu indiferenţă de cei care suferă de o incurabilă orbie spirituală. Mare păcat! Cu multă consideraţie, Elisabeta Gîlcescu”.
Restul e doar tăcere pentru că, la Gorj, cei responsabili au spus amin, îngropându-l şi mai adânc pe cel care a fost odată Constantin Brâncuşi...
IRINEL CEURANU
