Marc Levy - Şi dacă e adevărat...

"Ce-o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi asculţi povestea, dacă ai vrea să ai încredere în mine, atunci poate că vei sfârşi prin a mă crede şi asta e foarte important fiindcă eşti, fără să ştii, singura persoană din lume cu care pot împărţi acest secret."
O minunată poveste, poate că e greu de înţeles şi imposibil de admis...
Dar dacă te laşi prins în această aventură extravagantă, dacă citeşti totul, cuvânt cu cuvânt, şi te laşi purtat de vis... multă vreme te vei gândi la această carte, o vei iubi şi vei împărtăşi secretul ei celor care au încredere şi vor înţelege...
Un elogiu adus iubirii din care au izvorât făgăduieli scrise cu cerneala iubirii şi a statorniciei. Pentru că totul se clădeşte în doi, la adăpost de privirtile străine, în taina unei încrederi unice, peste care domneşte cea mai scumpă virtute hărăzită omului, iubirea, ce intră în viaţa fiecăruia aşa cum intrăm în anotimpul verii, dornici să svurăm fiecare vrajă desprinsă de pe razele binefăcătoare ale soarelui.
Să te laşi în voie, să pluteşti pe arpile aceste aventuri nemaiauzită, nemaiîntâlnită, nemaivăzută, să te laşi prins în jocul ei atât de firesc şi misterios, să termini ceea ce credeai că nu se mai sfârşeşte şi să te laşi furat de gânduri, de întrebări, de suferinţă pentru multă vreme. Aş spune că timpul s-a oprit în loc, stelele au pălit una câte una, florile au refuzat să se deschidă...
Merită să le citeşti.


"Numai când dai din puţinul pe care-l ai dai cu adevărat."

Pentru Alexa

Îmi este dor de tine. Din poze am văzut că ai mai crescut, iar rochiţa te face să semeni cu un fluturaş zglobiu, plin de frumuseţe... Există pe aici un fluture cu care te pot asemăna: se numeşte Monarch, fluturele monarhului sau fluture regal... Este minunat, iar colorile seamănă cu rochiţa ta... Este ca o pasăre care pleacă iarna în Mexic şi se întoarce vara în Canada. Cand o sa vin acasă o să.ţi spun povestea fluturelui care se naşte şi prin câte chinuri trebuie să treacă ca să potă zbura şi să ne încânte cu frumuseţea lui... Am aflat că eşti la altă grădiniţă, că stai mai mult, că ai timp să te joci şi să-ţi faci o mulţime de prieteni. Mă bucur pentru tine şi cred că eşti aceeaşi fetiţă harnică şi ambiţioasă...
Te îmbrăţişez cu drag şi dor.

Pentru Mihai

Porţi cu tine un ghiozdan cu cărţi şi caiete şi cheia care îţi deschide poarta spre lucruri minunate...
Îmi pare atât de rău că nu pot fi alături să văd cum escaladezi acest munte uriaş, şcoala. Dar părinţii tăi te văd în fiecare dimineaţă când deschizi ochii şi îţi aud glasul atât de hotărât ca să nu întârzii la şcoală.
Şi ei împart cu tine această bucurie imensă, zi de zi, ceas de ceas, aşteptând ca tu să creşti şi să-i bucuri pentru străduinţa lor.
Ştiu că nu te vei da bătut. Din ziua când te-am cunoscut, ţi-am văzut acea lumină puternică ce izvora din ochii tăi şi mai ales dorinţa de învăţa. Chiar dacă nu sunt cu tine ca să răspund la întrebările tale de copil, ştiu că în sufletul tău am sădit acea sămânţă sănătoasă ce va încolţi în timp şi eu, grădinarul, voi fi foarte bucuros şi mulţumit. Aminteşte-ţi de orele petrecute împreună ca să învăţăm să citim, să socotim, să desenăm şi să cântăm.
De aici, de departe, te îmbrăţişez şi aştept acea zi când eu, copil obosit, adorm în fiecare seară cu o poveste citită de tine...

In memoriam

"Tata: Tu eşti urma mea!"

Era refugiul lui în acea oază de linişte care-i alunga durerea... Se simţea atras de pământ, căci din el provenea şi tot el îl primea... Acest soldat al pământului s-a simţit mereu muritor, şi nu uita niciun moment acest lucru. Ştia că trebuie sa fie frate cu pământul, să-l contemple ca el să-i dăruiască un petec de linişte cu multă verdeaţă unde să-şi continue somnul... Şi pământul acesta (pentru unii "hidos, şi orb, şi duşman..., care ne hrăneşte pe toţi nu pentru că vrea el, ci pentru că noi îi smulgem roadele"), i-au lăsat amintiri de neşters...
Poate că acum descifrăm marea taină a omului cufundat şi confundat cu pământul, pentru că atât i-a mai rămas în clipele de disperare; să fie prieten cu pădurea, să-i asculte foşnetul; să colinde cărările munţior şi să le apere boagăţiile; să simtă pământul sub picior pentru ca sufletul să se purifice, să rămână intact şi pur, ca să scape de cel murdărit de oameni şi de el însuşi. Pământul este refugiul sufletelor rănite şi pierdute. El şi-a ales mormântul vieţii în locurile pe care le-a colindat, în mijlocul naturii în care a simţit că trăieşte şi care nu l-a trădat... A trăit după cum i-a poruncit pământul să trăiască, lăsând rod bogat şi inspirat în urmă.

O altă politică...

Stăpâna noastră, a tuturor, este astăzi Politica. Ea ne-a confiscat timpul în care ne-a fost ursit să trăim, ne-a transformat în scalvi, ne-a îngenuncheat...Chiar dacă suntem singuri, tot la Politică ne gândim, adică, tot sclavii ei rămânem. S-a declanşat ca un monstru asupra noastră şi este mereu în mişcare, mereu puternic, alimentat zi de zi şi ceas de ceas de posturile de radio şi tv, de ediţiile speciale ale ziarelor, de discuţiile între prieteni... Nimeni nu se alege cu nimic; nu ne îmbogăţim cu nimic, nu descoperim nimic...
Parafrazându-l pe Eliade, aş spune ca Politica este stenică şi fecundă pentru cei care o fac - dar nu şi pentru cei care o suportă. Şi tot acelaşi ilustru scriitor spunea că împotriva ei nu sunt decât două posibilităţi de apărare: acţiunea sau contemplaţia... Politica acţionează iar noi nu avem altă soluţie decât să contemplăm, adică să ieşim din influenţa Politicii şi să găsim un mod de a protesta împotriva ei, refuzând să fim confiscaţi, maceraţi şi terorizaţi. Să ne păstrăm demnitatea umană, libertatea noastră, departe de realitatea politică, dar tot mai aproape de altă realitate esenţială: poezia, arta, iubirea...
Citind Noaptea de Sânziene, are mult mai mult farmec decât confiscat, îngenuncheat şi terorizat de Politică...

Toamnă

Şi pomii-s tot mai goi,
Despuiaţi de frunze,
De cântece şi gâze,
Tăcuţi şi cuminţi,
Bătrâni, chinuiţi,
Dar n-au murit, se pare,
Sunt încă vii şi speră
Că iarna e mai dulce,
Să se refacă iară,
Ca la primăvară
Să-nfrunzească
Şi să îi primească
Pe cei călători,
Cântând printre nori,
S-aducă bucuria
Şi veselia
La noi, acasă,
În pădurea deasă...

Părinţi

Ce trişti şi cuminţi
sunt bieţii părinţi...
Tu n-ai timp să-i alinţi
şi nici să-i accepţi
bătrâni şi-nţelepţi.
Prin ei tu te vezi
şi nu poţi să crezi
că o s-ajungi tot ca ei...
Ei încă sunt
un timp pe pământ,
şi tu treci grăbit,
şi nu te-ai oprit,
o clipă doar...
Ce mult a trecut
de când te-au văzut
şi tu n-ai ştiut...
Te-ai grăbit mereu,
iar lor le-a fost greu...,
şi n-ai înţeles
că ei au cules
tot ce-au sădit
şi-au pătimit...,
Dar... au trăit...

Tristeţea unei rândunele

Din stolul lung, o rândunea,
E tristă astăzi, vai de ea,
Şi-un gând amar o copleşea
Pentru că îşi amintea,
Cum bunica te ţinea
De mânuţă şi-ţi vorbea
Şi atunci, întinerea,
Tristeţea din ochi dispărea.

Azi, mâna ei s-a ofilit,
Şi părul ei, tot mai cernit...
Dar, iată, că ea a tocmit
Întreg alaiul şi-a pornit,
Să-ţi fie alături la zenit
Şi până într-un asfinţit,
Să priviţi stele pe cer,
Să-ţi lumineze al tău ungher.

Cu mâna vrea să te cuprindă,
Cu şoapte tandre la oglindă,
Te mângâie şi să-ţi surprindă
Un zâmbet de tânără silfidă
Doar pe tine, dragă fată,
Ce te laşi greu sărutată,
Dar mâna-i grea şi cam ridată
Tu i-o săruţi ca altădată.

Dar rândunica cea măiastră
Vine, tiptil, la fereastră
Să-ţi cânte de inimă albastră
Şi floarea se unduie în glastră
Că simte tinereţea voastră
Iar ea trăieşte încă-o viaţă,
Tristeţea-i dispare-n ceaţă,
Citeşti iubirea pe-a ei faţă.