joi, 2 februarie 2012

SCRISOAREA

Dragă Ştefania,

Întrebările tale sunt avanpremiera simfoniilor ce vor urma. Eşti la vârsta ta şi cu poezia ta cuminte care ne şochează. Eşti şi pură, şi naivă, şi jucăuşă. Da, ăsta e cuvântul care te caracterizează. Te joci cu noi, ademenindu-ne cu frânturi de cântecele, că e timpul tău, pe care noi l-am depăşit, scriind opere întregi. Mai intrăm, din curiozitate, în timpul tău şi nu ne mai simţim bine cu joaca prin nisip, parcă ne umbreşte valoarea... Dar ieşim fericiţi că există, în această joacă, o dorinţă de a citi, de a scrie, de a învăţa, de a fi într-o familie… Va veni şi pentru tine timpul prielnic, când vei trece pragul critic al maturităţii, vei depăşi stadiul acesta „feciorelnic” (invidiat de mulţi dintre noi) şi vei scrie poezia adevărată… Care? Nu prea ştiu nici eu. Pentru că ne îndreptăm spre alte sfere, mult prea înalte, părăsind clasicul atât de melodios, păstrat încă de generaţia adultă, dar fără să fie gustat de voi, cei tineri; vom fi mai deschişi înnoirilor literare, acceptând ca o posibilă valoare, peste ani şi ani, gândindu-ne că am pus umărul, discret, la debutul tău. Ai ajuns în grădina noastră ca o sămânţă „minusculă” care se vrea înconjurată cu dragoste, dăruindu-ţi, din belşug, şi soare, şi apă, şi vânt, ca să creşti frumos... Într-o zi, ai hotărât să te „naşti”, să spargi învelişul pământului, să ajungă la inimile noastre... Dar o să te las pe tine să continui... Desăvârşeşte povestea ta. Baftă!

Fata care m-a întors din drum

Înepusem să scriu o poezie şi m-am trezit fără cuvinte...Cuvinte erau, dar fără legătură... Am aşteptam ziua următoare, cu teama de a nu mă recunoaşte. Eram bine. După câteva ore am încercat să deschid calculatorul. Mă descurcam. Am intrat pe site-urile mele... Am redescoperit sublimul. Câtă sensibilitate în aceste poeme de dor... Mă tot întreb, de unde vin aceşti oameni, aceşti fericiţi, cu duhul, cu harul, pământeni... Se hrănesc din cuvinte. Aici, lumea se mişcă repede, mereu trebuie să scrii, să deschizi porţi sau poarta inimii... Ce mult contează! Poate că unii abandonează, se simt străini, „avortaţi” (ca să-l citez pe omul cunoscut fără a-l fi cunoscut). „Contează caracterul omului, contează ceea ce simte, iar frumuseţea dispare odată cu trecerea, iremediabilă, a timpului.” Frumuseţea interioară este mai puternică la cei cu vechime, la seniori. Chiar şi inteligenţa. S-a dovedit stiintific. „Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani. Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani, pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi situaţiile cresc odată cu vârsta.” „Frumusetea sufletească, nu fizică.” Transformări... Ce transformări nedrepte aduce vremea, când fiecare bucurie sau neîmplinire, pe fata omului, s-au întipărit. Iar oglinda, care odinioară te privea zâmbitoare, acum, îţi surâde batjocoritoare. Şi ştii de ce? Pentru că ea rămâne mereu aceeaşi. Poate că ar trebui să o spargem. Dar tot rămân cioburile... O să tipăresc a patra carte, când ajung în ţară. „Waw! aţi mai tipărit? Şi eu aş vrea să îmi tipăresc o carte, nu să o public, dar ceva parcă mă opreşte! Nu ştiu ce!” Trebuie să tipăreşti. Eu am cărţi de suflet, nu fac negoţ cu ele. Nu-mi pun gândurile la tarabă. Sunt fericită când îmi împart amintirile cu oamenii. De fapt, e un schimb. Dai şi primeşti. „Asta vreau să fac şi eu.” Ai terminat liceul? „Abia sunt în clasa a zecea.” Eşti mică. Trebuie să creşti şi să creşti frumos. „Aş vrea să merg la psihologie, secţia psihiatrie. Citesc cărţi de psihologie practică. Să citiţi Sensul Vieţii de Alfred Adler E o carte superba.” I-am povestit despre Freud, despre „Plânsul lui Nietzsche” şi filmul. Tot psihologie practică. Am vorbit despre filme, despre cărţi, multe cărţi. Despre Arta conversaţiei, o carte scrisă de Ileana Vulpescu şi pe care i-am recomandat-o. „Cred că vă iubiţi viaţa de acum.” Da, iubesc această viaţă. Am cunoscut oameni minunaţi. De fiecare dată, mă simt atât de bine în mijlocul lor, încât aş vrea să nu se mai sfârşească ziua... Iar nopţile-mi sunt cele mai liniştite, pentru că roua cade bogată cu stropi de iubire... Cum să nu fiu un om fericit, când fiecare răsărit de soare îmi aduce-n dar câte o scrisoare, iar în ea există toate cele de trebuinţă pentru a sfârşi ziua în credinţă. Dar vezi tu, fată dragă, scrisorile astea vin deschise şi sunt citite de multă lume, iar când ajung la mine, sunt şterse şi mototolite, nu se ştie cine trebuie să le citească. Dar e bine. Eu răspund la toate şi îmi închipui că mie îmi sunt adresate. Nu e frumos? Aşa mă simt fericită. Aşa că trebuie să scrii, să scrii şi pentru alţii şi poveşti tale de viaţă. Eşti o bună ascultătoare, eşti atât de talentată, scrie. Nu pierde nimic. Orice este important pentru tine, pentru bunicii şi părinţii tai, poate fi important pentru copiii tăi. Vei scrie istoria familiei tale. Nu-ţi sună frumos? Scrie poveşti scurte, care sunt iubite şi citite de toţi. Pentru că şi eu am scris asemenea poveşti. Cam asta a fost. Aşa am cunoscut-o pe fata care m-a întors din drum. Şi ea m-a tras spre lumină. Fără să ştie, am fost primul pacient pe care l-a ameliorat, sufleteşte. A fost o terapie care a început pe întuneric şi s-a terminat pe lumină.

Mulţumesc, Ştefania!

Eşti

Eşti gândul meu de-acasă,

Nici noaptea nu mă lasă,

Aşa e scris în stele,

Să stau privind la ele...

Şi dacă mult mai ţine

Acest potop, pe mine,

O s-ajung ruină,

Iar tu n-ai nicio vină.


Eşti visul meu din noapte,

Ce-n dimineţi se zbate;

Aşa mi-e dat, se pare,

Să stau cu ochii-n soare.

Şi dacă mult mai ţine,

Cu dor, să mă orbească,

Eu vreau alt jar în mine,

Pus să mă iubească.


Eşti noaptea şi lumina,

Eşti glasul şi odihna

Unui nor în depărtare,

Pierdut în aşteptare...

Eşti mâna mea ce scrie,

Eşti vântul care adie,

Împletind a mea cosiţă,

Doar seara, la portiţă.

2012-02-02

Fără nume

Eu îţi dau acel sărut

Şi la piept, te las o vreme,

Şi te strâng. Nu te-a durut?

Sau afară vântul geme?

Sau poate că ţi s-a părut

Că sărutul face bine,

Doamne, spune-mi,

ce-i cu tine, de ce plângi,

când, de fapt, tu mă alungi

în universul fără nume.

2012-02-01