joi, 5 noiembrie 2009

Pentru Antusa

Generaţii de-a rândul, multe conştiinţe tinere au trecut pe lângă mine... Şi amintirile mele sunt atât de vii, le retrăiesc cu fiecare regăsire după mulţi, mulţi ani... Nu puteam să mă înşel... Ochii tăi au rămas aceeaşi...
Te-am redescoperit ca om matur şi ca pasionat de artă. Ai păşit pe un drum minunat pavat cu dale strălucitoare de părinţii tăi atât de talentaţi...
Şi eu mă simt acum privilegiată că i-am cunoscut într-o perioada a tinereţii mele şi lucrările divine ale tatălui tău şi-au găsit un loc, un sanctuar într-un colţ de ţară unde se află un alt sanctuar cu lucrările maestrului Brâncuşi...
Oare această prietenie din tinereţe se mai confirmă la o eventuală revedere? Cred ca da!
Cu stimă şi admiraţie pentru dragostea voastră faţă de frumos, sensibil şi nobil.

Pentru Dragoş

Această toamnă, ca şi cele de odinioară, mă duc cu gândul înapoi la minunatele clipe petrecute alături de voi...
Şi florile care mă însoţeau la fiecare început de an, şi zâmbetele voastre atât de pure, şi dorinţele voastre, şi reuşitele... De toate îmi amintesc, când v-aţi prins în zborul vieţii, iar eu aştept... Şi nu în zadar... Din zborul vostru vă opriţi, rând pe rând, pentru o clipă, şi vă amintiţi de mine...
M-au surprins plăcut cuvintele tale... Mă bucur pentru reuşitele tale şi ale familiei...
Şi când sunt departe de ţară, fiecare gând mi se pare un tezaur sublim redescoperit şi abia acum îi pot preţui valoarea şi frumuseţea...Mă simt minunat lângă nepoţii mei... Anul acesta, plin de evenimente în familia Isabelei, m-a detreminat să fiu prezentă... Andrei a împlinit 10 ani, Isabela 40, iar Ioana sărbătoreşte majoratul... Aici, majoratul se sărb. la 16 ani.
Un alt eveniment fericit pentru mine, într-un cadru special, intim şi plin de voie bună, într-o atmosfera caldă, prieteneacă, într-o zi sfântă, de Florii, când primăvara şi-a trimis razele calde ale soarelui să pătrundă în micul sactuar al sufletului şi al inimii, în acest loc, departe de ţară, mi-am prezentat primul volum de poezie IERI ŞI AZI.
Poate că această imensă bucurie, cu care nu eram deprinsă, s-a lăsat asupra mea ca o povară mult prea grea de dus, pe când sufletul meu se zbătea ca într-o luptă fără răgaz şi aşteptam să mi se limpezească gândurile, să pot aşterne în voie câteva cuvinte pe prima carte editată... Să fiu în toamna vieţii şi să mă strecor prin labirintul amintirilor, şi să mă încălzesc la soarele lor... Cred că am reuşit. Azi mă simt mai împlinită sufleteşte, alături de cei dragi, mai ales, de fiica mea, căreia am reuşit să-i fac cadou această carte, la împlinirea vârstei de 40 ani. A fost minunat... O atmosferă de sărbătoare între prieteni, foşti elevi (Rodica Ţenea, Isabela Gîlcescu)...
Mă gândesc la o întâlnire cu voi... Poate la vară... Ce zici?
Îmbrăţişări tuturor,