Şi anii au trecut fără să fi uitat vreo clipă tragedia ce s-a abătut asupra lor. A devenit tot mai tristă şi căuta locuri numai de ea ştiute ca să poată plânge în voie, să urle şi să-şi poată despovăra sufletul. I-a pierit şi zâmbetul pe buze; nimeni şi nimic n-o putea readuce la bucuriile copilăriei, la jocurile ei… Au trecut anii, a început să apară primele semne ale iubirii, crezând în bărbatul care i-a devenit soţ. A fost o căsnicie în care vieţile au mers paralel, nu mai reuşeau să comunice, să se înţeleagă, vorbind fiecare pe limba lui. Era ceva ce nu înţelegea sau nu vroia să recunoască, că totul a fost o iluzie, că nimic din ceea ce trebuia să fie nu era şi de fapt a trebuit să recunoască că trăiau un sentiment de frustrare, de neîmplinire şi că salvarea lor trebuie să vină din separarea lor. Atunci când nimic nu te împinge spre casă, când nu alergi spre căldura căminului şi spre apropierea grabnică de soţul tău, atunci poţi fi sigură că legăturile înscrise pe o biată hârtie nu mai contează, iar cele de suflet s-au frânt şi nimic nu le mai poate înnoda.
„Mă bucur să te văd pe aici... Să ai un an bogat! Sper să ne revedem în această primăvară.” Aşa a început dialogul dintre noi. Şi încet-încet, firul se deşiră şi am rămas impresionată de drumul pe care l-a parcurs, de toate eforturile ei de a atinge fericirea… Eram atât de curioasă să aflu mai multe despre ea, ştiind că timpul este atât de preţios pentru ea, dar pentru mine din ce în ce mai puţin generos, iar şuvoiul de întrebări ce a ţâşnit, nu a mai putut fi stăpânit… Nu are copii, dar îşi doreşte… Dă vina pe barză că ar fi supărată pe ea şi a pedepsit-o pentru o vreme…
”Nici nu ştiţi ce mândră mă simt şi cât mă laud că mi-aţi fost învăţătoare. Vă datorez reuşitele din viaţă, fără exagerări…” Eu mă laud cu fiecare din voi, că mă ajutaţi să nu irosesc timpul, să-l preţuiesc, să scriu, iar cărţile mele de suflet sunt o mărturie vie a ceea ce sunt…
„Ştiţi că am emoţii când vorbesc cu dumneavoastră.”
Înseamnă că ai suflet de copil.
„Cam da... şi-mi sunteţi tare dragă...”
Eşti sinceră şi mă bucur că anii au trecut încet pe lângă tine.
Ţi-am remarcat sinceritatea şi trebuie să înveţi că adevărul trebuie spus pe jumătate. De multe ori, nu poţi şti care jumătate? Şi ca să nu te încurci, spui tot adevărul de la început.
Eşti fericită, împlinită? Ştiu că ai fost în căutarea destinului.
„Eu sunt mulţumită, nu mă plâng. Fericirea, cred că, nu e pentru oricine.
Credeţi în destin?”
Da, cred, cred în vise, cred în viaţă după viaţă, pentru că pot comunica cu cei de Dincolo…
