Ileana Dogaru - in memoriam

Suntem ceea ce am făcut şi ceea ce am lăsat în urmă. Despre o moştenire nevăzută de unii în timpul vieţii, pe lângă care am trecut grăbiţi şi nepăsători, fără să privim o făptură desprinsă din altă lume, mereu cu zâmbetul pe chip, cu o ţinută perfectă, pe un trup maiestos, sobru… Fiecare întâlnire îmi consolida admiraţia pentru ea, pentru ele. Erau împreună, aşa au hotărât, nu ştiu când… Poate că din copilărie sau poate că mai dinainte, şi lucru rar întâlnit să supravieţuiască ani îndelungaţi, împreună. Nu au avut nevoie de separări, nu au existat discuţii pe pământ, pe pomii din grădină, pe roadele lor, pe flori, pe scaun, pe masă… Au coexistat, au cooperat, au comunicat, au comemorat… Şi dacă timpul era mai darnic, puţin mai darnic, ar fi câştigat pariul cu viaţa, cu moartea, şi sărbătoreau centenarul unei existenţe de neimaginat, pe o stradă ce devine din ce în ce mai tristă şi mai pustie, căci cei ce au deschis drumul nou şi poarta nouă se retrag pe alte cărări, poate alte împărăţii, lăsându-ne acele averi de suflet, pe care le revendicăm numai după dispariţia lor.