luni, 29 noiembrie 2010

Ileana Dogaru - in memoriam

Suntem ceea ce am făcut şi ceea ce am lăsat în urmă. Despre o moştenire nevăzută de unii în timpul vieţii, pe lângă care am trecut grăbiţi şi nepăsători, fără să privim o făptură desprinsă din altă lume, mereu cu zâmbetul pe chip, cu o ţinută perfectă, pe un trup maiestos, sobru… Fiecare întâlnire îmi consolida admiraţia pentru ea, pentru ele. Erau împreună, aşa au hotărât, nu ştiu când… Poate că din copilărie sau poate că mai dinainte, şi lucru rar întâlnit să supravieţuiască ani îndelungaţi, împreună. Nu au avut nevoie de separări, nu au existat discuţii pe pământ, pe pomii din grădină, pe roadele lor, pe flori, pe scaun, pe masă… Au coexistat, au cooperat, au comunicat, au comemorat… Şi dacă timpul era mai darnic, puţin mai darnic, ar fi câştigat pariul cu viaţa, cu moartea, şi sărbătoreau centenarul unei existenţe de neimaginat, pe o stradă ce devine din ce în ce mai tristă şi mai pustie, căci cei ce au deschis drumul nou şi poarta nouă se retrag pe alte cărări, poate alte împărăţii, lăsându-ne acele averi de suflet, pe care le revendicăm numai după dispariţia lor.

2 comentarii:

  1. Până şi vremea s-a întristat. A dat piatra, a fost soare, ploaie, soare, iar un curcubeu a întins o punte dintre răsărit şi apus, purtând o jerbă cerească plină de florile regretului şi ale neuitării, ca semn bun că ploaia de lacrimi se va opri, luând loc pomenirile şi parastasele, ca sufletul să-şi găsească liniştea, când pătrunde în împărăţia cerurilor pe poarta raiului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Avea cel mai frumos păr, strălucitor de alb, albul pur, precum i-a fost întreaga existenţă. A alergat prin labirintul vieţii, fără să obosească, iar când nu mai putea merge, s-a folosit de baston, fără să se oprească din mers. S-a impus prin discreţie şi respect.

    RăspundețiȘtergere