Întrebări, surprinderi, tăceri…
Unii, cu teama de a spune ce au văzut, alţii, supăraţi că nici măcar nu au
văzut… Până la urmă, s-a aflat; că din ce au văzut unii, din ce au derulat
alţii, din aduceri aminte, din bănuieli şi înnodări, puse toate laolaltă, că
erau multe de pus, că s-au adunat în timp şi abia acum, omul realizează că ceva
a fost mai demult, doar că nu erau siguri…
Da. A venit salvarea, dar a venit şi poliţia, că cel care trebuia dus la
spital era greu de convins; era agitat şi avea de ce. Oamenii nu suportă
despărţirile prea uşor. Şi când i-a venit nevasta acasă să-şi ia catrafusele,
spunându-i că s-a terminat, atunci, a simţit că şi cu el s-a terminat şi de
aici a pornit zbuciumul, confuzia… A început să aibă viziuni, să simtă
pericolul, şi-a pus în alertă familia, iar el s-a cerut internat, că numai aşa
putea să scape nevătămat… Totul a venit din senin, după o beţie cu prietenii de
pahar, când a devenit de nerecunoscut, dezorientat, desfigurat, cu o privire
stranie… Se credea omul trimis pe pământ ca să-i pună în gardă pe toţi… Că şocul a fost prea mare,
neaşteptat şi greu i-a fost să stea nepăsător.
Dar aplaudacii nu ştiau adevărul. Ei se lamentau şi l-au încadrat în
rândul nebunilor, fără vreun remediu, uitând că fiecare din noi purtăm, mai
mult sau mai puţin, din sămânţa nebuniei. Şi stau şi mă întreb dacă avem vreo
vină… Poate că cea mai mare vină este a noastră. Am tăcut când am văzut micile
escapade, micile răutăţi, micile incidente… Am tăcut de fiecare dată, i-am luat
apărarea, neştiind că sămânţa încolţise, începuse să facă ravagii în corpul
lui. Şi numai ea îl mâna spre distrugere, spre lovire, atacare - devenise
puternic… Şi semne au fost multe, dar le-am ascuns pe unele, din teama de a nu
fi noi cei care răneam; pe altele le-am ignorat… A greşit mama care i-a luat
mereu apărarea, l-a cocoloşit, l-a sprijinit în a-i umple cămările cu vinuri
alese, tării… Multă, prea multă băutură şi zi de zi… A devenit dependent de
alcool şi tot alcoolul îl distrugea, încet-încet, şi i-a declanşat starea de
boală. De aici şi până la separarea de noi, într-o altă lume a lui, pe care nu
o vom cunoaşte vreodată, este atât de puţin… Iar noi vom rămâne cu gustul amar
că cineva apropiat s-a rătăcit, fără să fi putut interveni la timp, tot cineva
apropiat lui.
