O, erau urme lăsate-n zăpadă,
Aşteptam să treacă cineva să le vadă...
Doar atât, iar florile, în zori,
Ce vor răsări, când voi fi dincolo de nori,
Să le poată iubi, căci nu le puteam lua cu mine,
Le vroiam, aici, pe pământ,
Să le primească, în casă, fiecare,
Să le dea căldură şi loc de visare,
Şi-n inimi, cu doruri aprinse,
De vorbe deşarte, mereu neatinse,
Că iubirea nu se scrie numai primăvara,
Nici în singurătatea ce te prinde seara,
Sau nopţile când tremur a pustiu,
Şi mă întreb, oare cui să-i mai scriu...
Cine să-mi poarte dorul mai departe,
Când iubirile se vor topi în noapte,
Sau cine să le-aprindă-n lumânări,
Printre şoapte-mpărtăşite sau cântări
Divine, pentru a-mi uşura povara,
Când voi rămâneţi, iar eu sorb ceara
Ce-şi prelinge lacrima veşnică,
Topindu-mă încet, mai cucernică
Decât în viaţa ce-am fost, neputernică...
2012-02-24
Eli Gîlcescu
