O nuntă care
putea fi specială, de suflet, care să rămână în mintea mirilor şi a celor ce au
făcut parte din alai… Erau prieteni şi rude… Au venit cu mare bucurie la acest
eveniment unic în viaţa celor doi tineri, acolo, în lăcaşul sfânt, ca să asiste
la cununia lor. Dar totul a fost ca un duş rece în plină vară, când cei doi
popi au transformat slujba într-o fugă, alergându-i pe miri prin rânduielile
cununiei, citind şi rostind, pe rând, din Sfânta Evanghelie, fără să se înţeleagă
ceva din semnificaţia vorbelor şi a momentului…
Au urcat scările
bisericii, pe un covor roşu aprins, ca pentru staruri, doi miri tineri, atât de
timizi şi emoţionaţi, care nici n-au apucat să se dezmeticească din abureala cu
care i-au învăluit şi graba la care au fost supuşi… Totul era atât de obişnuit,
atât de comercial şi nimic spiritual… Doar
corul a mai dat puţină strălucire fericitului eveniment. Nimic de suflet, nimic
pentru părinţii spirituali, pentru părinţi şi bunici… Ba da. Ar fi ceva ce mi-a
plăcut. Cutia cu porumbei albi. Mirii le-a dat drumul, la ieşirea din biserică…
Erau atât de frumoşi şi strălucitori când s-au înălţat către soare. Ei sunt
simbolul dragostei şi a loialităţii. Fie ca şi căsnicia lor să fie asemenea
acestor păsări minunate, pură şi să dăinuiască în timp.
