luni, 23 noiembrie 2009

Altfel


Aici totul e altfel... Atâtea minorităţi şi fiecare îşi păstrează din ce în ce mai puţin din specificul şi tradiţiile lor. Parcă se desprinde o frunză şi apoi alta din noianul de activităţi care ne erau cunoscute şi pe care le urmam zi de zi, şi fără să simţi începi să te obişnuieşti cu această schimbare de continent, de fus orar, de climă, de limbă şi te îndepărtezi de obiceiuri şi tradiţii... Puţini sunt cei care dau semnalul unei întâlniri de suflet pe lângă Biserică... Poate că atunci când nu ai încotro... Şi sunt evenimente pe care nu le poţi sărbători de unul singur, fie că e vorba de un botez, o nuntă sau o înmormântare. Şi acestea şi-au pierdut din farmecul şi emoţiile trăite în timpul organizării... Te-au transformat în simplu spectator şi priveşti cu uimire cum aleargă unii pentru tine şi ce precişi sunt în toate. Şi bucuriile şi suferinţele trebuie să ţi le cenzurezi de teama de a nu ieşi din cadrul impus de organizatori. În felul acesta, sufletul tău a devenit pentru o vreme „chiriaş” în propria-ţi inimă.

O altă lume

O altă lume în care, de la răsăritul ei şi până la apus, face parte dintr-un scenariu bine gândit şi apoi bine regizat, astfel ca „actorul” să fie permanent pregătit în faţa momentelor importante din viaţă: să nu fie surprin neplăcut sau să fie traumatiza psihic, să aleagă acele căi de urmat care i se oferă, să se supună acestor reguli stabilite în imaginar şi care se suprapun simetric peste realităţile vieţii. Totul este construit cu migală şi precizie iar omul are impresia că se afla în propriul univers şi toţi se mişcă şi acţionează în numele său. Sunt companii specializate care se ocupă permanent în a oferi surprize, în a organiza nunţi, botezuri, înmormântări... Acestea funcţionează perfect şi e trebuie să intre în acest joc al surprizelor, iar emoţiile şi teama de reuşită le mută pe umerii celor care fac mereu acest lucru, şi-l fac bine. Nimeni nu îl obligă să adere la aceste tipare, dar o face cu bucurie şi se supune acestor reguli de conduită, într-o societate civilizată. Aici se regăsesc farmecul şi armonia vieţii, când omul este prins de bună voie în acest şir neîntrerupt de reguli şi şabloane, bine experimentate, şi pe care le urmează neîncetat. Cât respect, câtă migală şi răbdare, cât calm şi câtă grijă pentru fiecare! Este gustul dulce şi aromat al libertăţii. Este farmecul unei societăţi care funcţionează cu oameni şi pentru ei, lipsiţi de barierele care să le însemne hotarele sau proprietăţile. Oameni care locuiesc într-un „infern”, dar se simt ca într-un palat. Pe când la noi e invers: oamenii locuiesc într-un "palat", dar se simt ca în infern.