Tristul adevăr

La trecutu-ţi mare, jalnic e prezentul
c-a sărit în aer tot parlamentul...
şi ne-au luat şi dreptul de a vota cinstit,
că soarta ţării alţii au decis...
La trecutu-ţi mare, mare e prezentul,
Poporului i s-a luat curentul,
a fost debranşat de la gazul rus
şi-ntre patru scânduri pe român l-au pus,
scos din a sa ţară cu picioarele-nainte
să poată da atac la preşedinte,
că prea s-a întrecut cu gluma
şi vrea să le taie parlamentarilor diurna,
şi pensia lor să fie mai mică ca acuma,
şi a băgat dihonia în ei şi i-a prins ciuma,
cum să-l scoată afară, să-i mărească cota,
să-l pună pe apă, cum a pus el flota...

La trecutul mare s-ar merita un prezent
plin de împlinire pentru parlament,
pentru deputaţii ce-s aleşi prin vot,
pentru senatorii care vor un ciot
din averea ţării, cât a mai rămas;
au ieşit mogulii şi s-au pus pe ras...
Ca să fie siguri că le merge planul
şi-or apuca şi ei din plin ciolanul,
au aruncat ţara în instabilitate
că doar atunci au vântul de la spate
şi se pot înfrupta tot pe săturate
că au undă verde de la ruşi, măi frate,
şi unii lideri au premeditat
cum să scăpăm de Axa unui preşedinte
şi să mergem cu ruşii tot înainte...

Dar când prezentu-i tulbure şi crud,
când oamenii suferă de foame şi frig,
când tinerii aleargă şi sunt disperaţi
după-un loc de muncă sau sunt măturaţi
spre ţări europene unde-s căpşunari,
atunci îţi vine greu să te apleci cu duioşie
asupra istoriei ţării, ce cu duşmănie,
panglicarii şi canalii, în aplauze pe uliţi,
cu retorice duioase, ne joacă ca pe funii,
pesediştii, liberalii, măşti distinse ale miciunii
se reped asupra ţării mai ceva ca hunii,
cu priviri ademenitoare şi izvor de şiretlicuri,
toţi pe buze-având virtute iar în spate doar nimicuri,
patrioţi doar în cuvinte şi în fapte ahtiaţi
după averea ţării ei în luptă sunt mânaţi...
Cu flori, artificii şi mii de steguleţe,
cu spectacole în aer liber, cu fasole, beculeţe...

Aşa că această zi le-o lăsăm lor,
cu bucuriile şi straiele de sărbătoare,
dar şi locurile noastre dosnice,
pe la colţuri, la cerşit,
la frig şi-nfometare,
la tăceri şi umilinţe,
la lacrimi şi deznădejde,
la mizerie şi singurătate...
pentru că, la trecutul mare,
jalnic şi trist prezent
şi fără speranţă, viitor.

Pilde

Am citit undeva că există "nefericiţi de profesie" adică, oricât de bine le-ar merge, găsesc ceva care să nu le fie pe plac, motive să fie necăjiţi şi trişti, să se plângă mereu. Unii îşi pierd încrederea şi răbdarea. Există o poveste foarte frumoasă şi cu multe învăţăminte pe care am citit-o despre Sfântul Filaret care şi-a pierdut avuţiile, dar încrederea în Dumnezeu şi răbdarea, şi bunătatea, nu. Toată viaţa a dăruit din averile lui, a ajutat săracii şi s-a dus vestea de bunătatea lui Filaret, care nu a încetat nici în pragul sărăciei lui. Înainte de a muri, şi-a binecuvântat copiii şi nepoţii şi le-a proorocit ce viaţă vor avea şi i-a sfătuit să nu strângă averi pe pământ şi "...iubirea de străini să nu o uitaţi, pe văduve să le sprijiniţi, sărmanilor să-i ajutaţi, pe cei bolnavi să-i cercetaţi şi pe cei închişi în temniţă să nu-i treceţi cu vederea; pravila bisericească să nu o lăsaţi, cele străine să nu le răpiţi, la nimeni să nu faceţi strâmbătate, nici să grăiţi de rău pe cineva; să nu vă bucuraţi de nenorocirile ce se întâmplă prietenilor sau vrăjmaşilor voştri, pe cei morţi să-i îngropaţi şi să faceţi pentru dânşii pomenire în sfintele biserici..." Pe 1 Decembrie, în fiecare an, se sărbătoreşte Sfântul Filaret. Şi poate că acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, aceste pilde ale Marelui Sfânt sunt vii şi capătă noi semnificaţii în ciclul spiritual al fiecăruia dintre noi, de înălţare şi purificare.

Altfel

Aici totul e altfel... Atâtea minorităţi şi fiecare îşi păstrează din ce în ce mai puţin din specificul şi tradiţiile lor. Parcă se desprinde o frunză şi apoi alta din noianul de activităţi care ne erau cunoscute şi pe care le urmam zi de zi, şi fără să simţi începi să te obişnuieşti cu această schimbare de continent, de fus orar, de climă, de limbă şi te îndepărtezi de obiceiuri şi tradiţii... Puţini sunt cei care dau semnalul unei întâlniri de suflet pe lângă Biserică... Poate că atunci când nu ai încotro... Şi sunt evenimente pe care nu le poţi sărbători de unul singur, fie că e vorba de un botez, o nuntă sau o înmormântare. Şi acestea şi-au pierdut din farmecul şi emoţiile trăite în timpul organizării... Te-au transformat în simplu spectator şi priveşti cu uimire cum aleargă unii pentru tine şi ce precişi sunt în toate. Şi bucuriile şi suferinţele trebuie să ţi le cenzurezi de teama de a nu ieşi din cadrul impus de organizatori. În felul acesta, sufletul tău a devenit pentru o vreme „chiriaş” în propria-ţi inimă.

O altă lume

O altă lume în care, de la răsăritul ei şi până la apus, face parte dintr-un scenariu bine gândit şi apoi bine regizat, astfel ca „actorul” să fie permanent pregătit în faţa momentelor importante din viaţă: să nu fie surprin neplăcut sau să fie traumatiza psihic, să aleagă acele căi de urmat care i se oferă, să se supună acestor reguli stabilite în imaginar şi care se suprapun simetric peste realităţile vieţii. Totul este construit cu migală şi precizie iar omul are impresia că se afla în propriul univers şi toţi se mişcă şi acţionează în numele său. Sunt companii specializate care se ocupă permanent în a oferi surprize, în a organiza nunţi, botezuri, înmormântări... Acestea funcţionează perfect şi e trebuie să intre în acest joc al surprizelor, iar emoţiile şi teama de reuşită le mută pe umerii celor care fac mereu acest lucru, şi-l fac bine. Nimeni nu îl obligă să adere la aceste tipare, dar o face cu bucurie şi se supune acestor reguli de conduită, într-o societate civilizată. Aici se regăsesc farmecul şi armonia vieţii, când omul este prins de bună voie în acest şir neîntrerupt de reguli şi şabloane, bine experimentate, şi pe care le urmează neîncetat. Cât respect, câtă migală şi răbdare, cât calm şi câtă grijă pentru fiecare! Este gustul dulce şi aromat al libertăţii. Este farmecul unei societăţi care funcţionează cu oameni şi pentru ei, lipsiţi de barierele care să le însemne hotarele sau proprietăţile. Oameni care locuiesc într-un „infern”, dar se simt ca într-un palat. Pe când la noi e invers: oamenii locuiesc într-un "palat", dar se simt ca în infern.

Mereu alături...

„Noi venim spre tine pentru că tu ne arăţi drumul şi, cum ai spus de atâtea ori, ai uşa deschisă pentru toţi care vor să te viziteze. Tu eşti acolo şi ne aştepţi , asa că te vom vizita de câte ori vom putea. Meritul regăsirii este al tău. Fără acest blog nu ţi-aş fi putut scrie acum.
Mereu m-am gândit la tine. Mai auzeam câte o informaţie vagă: „a fost în Bucureşti...”
Am aflat de întâlnirea ta cu foştii elevi, dar destul de târziu. Tare aş fi vrut să te văd atunci. M-am întristat la gândul că ai fost atât de aproape de mine şi totuşi...
Să ştii că am rămas la fel de „nemulţumită, neastâmpărată şi mereu
în căutarea idealului”, în mare, o persoană incomodă.
Deşi, de multe ori, mi-a fost greu, sunt mândră de lucrurile pe care le-am realizat.
Şi totul, datorită ţie, care prin prezenţa, acţiunile şi sprijinul tău moral, m-ai susţinut şi m-ai încurajat.
Mereu alături de tine, egîlcescu,
Cristina”

O poartă deschisă

Tu ai făcut ca pentr-o clipă
să stau ţintuită pe-a mea prispă,
să simt o lacrimă pe-obraz,
de bucurie e, nu-i de necaz...
Că totul este minunat
Că după ce am adunat
atâţi ani într-un sertar,
cum au trecut, nu am habar,
dar au trecut aşa uşor
şi tot aud paşi în pridvor,
că stau cu gândul şi cu dor
şi-aştept să se deschidă poarta
de cel ce i-am urnit ieri soarta...
Că poarta a rămas deschisă
de-atunci... dar azi tu eşti decisă
să predai o lecţie nouă
numai pentru amândouă,
să ne-aducem iar aminte
de tot ce-a fost înainte,
când erai mereu curioasă,
dornică şi curajoasă,
mereu nemulţumită;
azi te simt mai împlinită...

Iar, dacă pe acea poartă a intrat
cea care era mereu nemulţumită,
puţin neastâmpărată
şi mereu în căutarea idealului,
fericirea mea e fără margini...
Îţi mulţumesc frumos
pentru gândurile tale, Cristina...
Te îmbrăţişez cu drag
şi poarta inimii mele va fi mereu
deschisă pentru tine...
Legătura care s-a înfiripat între noi,
acum, după atâţia ani,
o simt mult mai profundă...

Model?

„Eli, bine te-am găsit!!!!!!!!
Arhiva datează din 2003 şi eu
de-abia acum te-am găsit. Îmi pare rău! N-am reuşit să-ţi
văd toate pozele, dar cea postată mi-a fost suficientă ca
să-mi liniştească dorul de tine.
La începutul carierei mele ai fost pentru mine modelul de
care aveam nevoie să pornesc la drum. Am şi acum agenda în
care mi-am notat informaţii de la orele de asistenţă. Nu
ştiu ce-ai gândit despre mine atunci, dar dorinţa mea de a
te urma a fost sinceră.
Am multe amintiri frumoase legate de tine şi care mă
susţin în continuare. Acum sunt aproape de vârsta la
care tu te-ai pensionat şi pot spune că modelul
funcţionează, ba chiar îl transmit mai departe.”
Cu drag, Cristina Ilie

Pentru Antusa

Generaţii de-a rândul, multe conştiinţe tinere au trecut pe lângă mine... Şi amintirile mele sunt atât de vii, le retrăiesc cu fiecare regăsire după mulţi, mulţi ani... Nu puteam să mă înşel... Ochii tăi au rămas aceeaşi...
Te-am redescoperit ca om matur şi ca pasionat de artă. Ai păşit pe un drum minunat pavat cu dale strălucitoare de părinţii tăi atât de talentaţi...
Şi eu mă simt acum privilegiată că i-am cunoscut într-o perioada a tinereţii mele şi lucrările divine ale tatălui tău şi-au găsit un loc, un sanctuar într-un colţ de ţară unde se află un alt sanctuar cu lucrările maestrului Brâncuşi...
Oare această prietenie din tinereţe se mai confirmă la o eventuală revedere? Cred ca da!
Cu stimă şi admiraţie pentru dragostea voastră faţă de frumos, sensibil şi nobil.

Pentru Dragoş

Această toamnă, ca şi cele de odinioară, mă duc cu gândul înapoi la minunatele clipe petrecute alături de voi...
Şi florile care mă însoţeau la fiecare început de an, şi zâmbetele voastre atât de pure, şi dorinţele voastre, şi reuşitele... De toate îmi amintesc, când v-aţi prins în zborul vieţii, iar eu aştept... Şi nu în zadar... Din zborul vostru vă opriţi, rând pe rând, pentru o clipă, şi vă amintiţi de mine...
M-au surprins plăcut cuvintele tale... Mă bucur pentru reuşitele tale şi ale familiei...
Şi când sunt departe de ţară, fiecare gând mi se pare un tezaur sublim redescoperit şi abia acum îi pot preţui valoarea şi frumuseţea...Mă simt minunat lângă nepoţii mei... Anul acesta, plin de evenimente în familia Isabelei, m-a detreminat să fiu prezentă... Andrei a împlinit 10 ani, Isabela 40, iar Ioana sărbătoreşte majoratul... Aici, majoratul se sărb. la 16 ani.
Un alt eveniment fericit pentru mine, într-un cadru special, intim şi plin de voie bună, într-o atmosfera caldă, prieteneacă, într-o zi sfântă, de Florii, când primăvara şi-a trimis razele calde ale soarelui să pătrundă în micul sactuar al sufletului şi al inimii, în acest loc, departe de ţară, mi-am prezentat primul volum de poezie IERI ŞI AZI.
Poate că această imensă bucurie, cu care nu eram deprinsă, s-a lăsat asupra mea ca o povară mult prea grea de dus, pe când sufletul meu se zbătea ca într-o luptă fără răgaz şi aşteptam să mi se limpezească gândurile, să pot aşterne în voie câteva cuvinte pe prima carte editată... Să fiu în toamna vieţii şi să mă strecor prin labirintul amintirilor, şi să mă încălzesc la soarele lor... Cred că am reuşit. Azi mă simt mai împlinită sufleteşte, alături de cei dragi, mai ales, de fiica mea, căreia am reuşit să-i fac cadou această carte, la împlinirea vârstei de 40 ani. A fost minunat... O atmosferă de sărbătoare între prieteni, foşti elevi (Rodica Ţenea, Isabela Gîlcescu)...
Mă gândesc la o întâlnire cu voi... Poate la vară... Ce zici?
Îmbrăţişări tuturor,