„Noi venim spre tine pentru că tu ne arăţi drumul şi, cum ai spus de atâtea ori, ai uşa deschisă pentru toţi care vor să te viziteze. Tu eşti acolo şi ne aştepţi , asa că te vom vizita de câte ori vom putea. Meritul regăsirii este al tău. Fără acest blog nu ţi-aş fi putut scrie acum.
Mereu m-am gândit la tine. Mai auzeam câte o informaţie vagă: „a fost în Bucureşti...”
Am aflat de întâlnirea ta cu foştii elevi, dar destul de târziu. Tare aş fi vrut să te văd atunci. M-am întristat la gândul că ai fost atât de aproape de mine şi totuşi...
Să ştii că am rămas la fel de „nemulţumită, neastâmpărată şi mereu
în căutarea idealului”, în mare, o persoană incomodă.
Deşi, de multe ori, mi-a fost greu, sunt mândră de lucrurile pe care le-am realizat.
Şi totul, datorită ţie, care prin prezenţa, acţiunile şi sprijinul tău moral, m-ai susţinut şi m-ai încurajat.
Mereu alături de tine, egîlcescu,
Cristina”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu