Povara nopţii

Spun unii că trebuie să muncim, fiindcă numai în muncă se descoperă fiinţa noastră.
Să munceşti cu iubire, de bună voie, oricâte dureri ţi-ar pricinui aceasta... şi să o faci cu dăruire
şi roadele să le culegi când sunt coapte...
Dar când eşti silit de frică şi nevoi, când eşti căzut pradă deznădejdii, când iubirea lipseşte,
înseamnă că nu mai exişti şi te treci împovărat şi încovoiat, zbârcit şi părăsit în întuneric.
Iar dacă ţi-ai păstrat avar bunurile şi ai devenit neînsemnat pentru cei din jur şi fără prieteni,
peste tine s-a aşternut bezna.
Şi dacă cauţi o cale de a ieşi la lumină, încerci să munceşti toată ziua, să oboseşti, să nu mai simţi nopţile o povară, şi dacă cauţi o făptură, printr-o bătătură, care să muncească din greu, sub biciul nevoii şi a foamei, a fricii sau a grijii zilei ce vine, atunci o găseşti uşor în omul de lângă tine, cel ce-şi caută mereu o muncă nouă, să uite sau somnul să-i vină uşor...
Dar te înveţi şi cu munca şi nu-ţi mai este de ajutor.
În locul unei nopţi liniştite şi cu vise frumoase, te chinuie gânduri şi amintiri...

Puntea

E atât de aproape,
E aici şi este fericită.
I-a trebuit luni în şir,
chiar ani, s-o convingă,
s-o facă, să se dezrădăcineze
din pământul în care a crescut
şi în care a prins rădăcini adânci,
unde a fost îngrijită şi hrănită
cu iubirea celor care i-au dat viaţă...
Până la urmă, dragostea a învins
şi a luat-o de lângă aceştia
şi a mutat-o într-un loc străin,
s-au pus alături, umăr lângă umăr,
s-au sprijinit şi s-au hrănit cu speranţe
şi visuri, şi toate acestea
au prins roade în suflet şi-n pântec.
Ce poate fi mai minunat pe lumea aceasta
decât gândul câ viaţa
începe cu o alta, atît de dorită!
Şi se simte împlinită
că eforturile ei i-au fost răsplătite.
Aşa a reuşit să suporte
mai uşor despărţirea de casa copilăriei...
"Să iei totul de la zero nu e uşor...,
dar merită efortul când începi să vezi roadele."
Din când în când îşi aruncă privirea
peste ocean şi se lasă cuprinsă de amintiri...
Are o punte specială
ce-i poarta numele din copilărie
şi pe care o păstrează în suflet
şi la care nu vrea să renunţe.
Nu se aştepta să dea
peste o altă punte mai mică,
care a făcut parte din viaţa ei...
Să găsească un jurnal
unde se regăseşte printre amintiri.
"E o modalitate de a fi în strânsă legătură
cu cei dragi şi a te simţi parte
din ceea ce mereu eşti,
indiferent pe ce tărâm te-ai afla."

Ca-n junglă

Au fost sărbători minunate petrecute alături de cei dragi. Şi timpul a fost scurt, mult prea scurt pentru mine... Şi gândul că voi traversa oceanul... Drumul spre casă, drumul spre Toronto.
Am ales o companie externă pentru serviciile ca la carte şi, mai ales, pentru confort şi siguranţa zborului. Dar trebuia să plec din ţară şi despărţirea de cei dragi s-a transformat într-un calvar... M-am trezit la Aeroportul Otopeni în faţa unor slujbaşi români care funcţionează după un cod învechit, fără maniere şi cu privirile încruntate, gata-gata să sară la mine, că am îndrăznit să formulez o dorinţă firească (nu un schimb de clasă), aceea de a fi, pe tot parcursul zborului, împreună cu familia. Că ne puteam trezi ca în junglă, împrăştiaţi fiecare prin avion: soţul, fiul meu şi eu.
Am fost însoţitor de bord în tinereţea mea, zbor cu fiul meu de când avea 3 luni şi jumătate şi, ca mamă cu un copil, am fost întotdeauna tratată cu respect.
În locul vorbelor ce se puteau spune la despărţire, în locul îmbrăţişărilor de rămas bun, a trebuit să duc o luptă cu un sistem deficitar, să obţin un drept al meu şi anume acela de a sta pe tot parcursul zborului lângă fiul meu. Mi se cerea să-mi aşez fiul lângă un străin sau să obţin în avion bunăvoinţa unui pasager care să schimbe locul cu mine şi asta se întâmpla într-un haos greu de imaginat.
S-a mai întâmplat ca pe anumite zboruri să nu stăm toţi trei, împreună, dar a fost pentru prima dată când eram informaţi că fiul nostru de 3 ani nu poate călători lângă unul dintre părinţi. Această informaţie a fost imposibil de înţeles, şi cu atât mai greu de acceptat.
Legile româneşti sunt confuze... Poate se gândesc la jocurile "de-a şoarecele şi pisica" sau "de-a pânda", "de-a v-aţi ascunselea" prin avion... Şi atunci, vrei, nu vrei, până să înţelegi rostul şi semnificaţiile acestora, până să intri în acest joc misterios, la zece mii de metri înălţime, te lupţi cu morile de vânt, cu oameni care nu au urechi pentru tine ca părinte şi care nu înţeleg de ce ai atâtea pretenţii, culmea, pentru o fostă însoţitoare de bord (eu), pentru un fost pilot (tatăl meu), până la urmă pentru nişte oameni care se văd puşi în situaţia unor cerşetori, faţă în faţă cu nişte rău voitori ai companiei, angajaţi după criterii severe, ca mai apoi să aplice nişte atitudini ostile faţă de client.
Doamne, cât mai trebuie să treacă ca să ajungem să fim trataţi în mod corespunzător...
Cred că un pas... Ajunşi la Frankfurt, am dat peste o altă lume, o altă abordare, o altă atitudine... Aceeaşi Companie Lufthansa ne-a tratat regeşte. Ce puţin... Şi ce mult pentru noi, să aşteptăm acea zi a schimbării în bine...
Că poate şi la noi trebuie să treacă ani mulţi ca să primim în acelaşi pachet de călătorie, şi confort, şi siguranţa zborului, şi un tratament decent. Dar până la vorba "clientul nostru, stăpânul nostru" mai este cale lungă...
Cu greu o să-mi scot din minte dată de 10 ianuarie 2010.
Un gust amar mi-a lăsat cursa Bucureşti - Frankfurt nr. 3413, Compania Lufthansa.
Iar Ştefania Bazdoacă (B2289816), managerul Silviu Mocanu (M1062561) şi managerul Andra Adriana Niculescu sunt persoane cu şterse abilităţi de relaţionare cu clienţii, refuzând să vorbească în engleză, ca soţul meu să poată înţelege ce se petrece. Probabil că avem nevoie de ceva timp până să ajungem să egalăm sau măcar să concurăm alături de companiile de top din lume, din punctul de vedere al managementului serviciului clienţi. Sau să se fi schimbat politicile faţă de românii din străinătate?

Elena Rodica Alexander
Brett James Alexander

Asemeni lui Diogene

Ce au ajuns bieţii pensionari, să stea la coadă pentru un credit pentru supravieţuire…Este trist şi dezolant. Şi mulţi sunt cei care gândesc aşa, puţini au curaj sau puterea de a spune, şi alţii s-au resemnat şi au căzut pradă deznădejdii, colindă bisericile sau cimitirele în speranţa că vor primi ceva de pomană…Treptat omul va deveni tot mai convins şi sigur că numai în el şi în puterile lui se va putea încrede, în gândirea şi raţiunea de a acţiona singur, fără sprijin sau ajutor, pentru a duce o viaţă liniştită până la apusul soarelui ce nu va întârzia să vină. Şi va renunţa la pretenţii şi la micile bucurii, sau le va căuta pe cele mai simple şi mai aproape de el, şi se va detaşa de oameni, îi va ocoli, va renunţa să trăiască.
„Trăiesc cu adevărat numai oamenii care au destin.”- Emil Cioran -
Destinul, idealul, decenţa şi bunul simţ sunt atât de ignorate şi de batjocorite încât le va fi teamă să le scoată la iveală de teama de a nu fi caraghioşi în ochii celor mulţi, care nici n-au auzit de ele. Şi în toate va contribui şi natura dezlănţuită, cu toanele ei din ce în ce mai agresive, cu zile înnorate, cenuşii şi tot mai reci, cu pământul care nu ne mai rabdă şi o ia la vale cu agoniseli, cu tot... Şi atunci vor alerga în căutarea butoiului, singurul care le-a mai rămas la îndemână, care îi va duce în rostogolul lui, spre lumi mai liniştite şi curate. Asemeni lui Diogene, vor sta departe de imperii şi vor privi batjocoritor la toţi cei care trăiesc în lux şi huzur, gândindu-se că vor impozita şi butoiul...

Părinţi şi bunici

Majoritatea amărâţilor sunt părinţi sau bunici, oameni fără statut, cu frica de Dumnezeu, dar fără iubire, uitaţi de lume, dar cu un trecut în spate, de invidiat, incomozi, dar cu suflet ales şi generos... O altă generaţie pe care nu vrem să o recunoaştem, un conflict între seniori şi juniori, pentru că unii nu acceptă nimic de la ceilalţi şi alţii nu ştiu să preţuiască, să respecte o idee, un sfat...
Trăiesc într-o lume civilizată unde părinţii şi bunicii au un statut foarte clar şi de invidiat. Pe aceştia i-am întâlnit prin parcuri cu nepoţii, în excursii, la petreceri organizate, conducând maşini şi ce m-a impresionat cel mai mult la ei a fost ţinuta vestimentara de invidiat şi chipurile mereu vesele şi optimiste.
Şi iar mă întorc la umilinţă şi la sfidare şi nu îmi revin... Cred că bunicii sau părinţii nu aşteaptă mila cuiva... Ei vor ceea ce li se cuvine după munca de o viaţă... Un altfel de tratament, un altfel de trai...
Dar cine? Cine să îi asculte şi să-i aşeze acolo unde le este locul, lângă sufletul şi inimile noastre, lângă acea icoană la care ne rugăm din cele mai fragede vârste şi să le sărutăm mâna în pragul marilor sărbători şi în fiecare zi...

Vrăjeală...

Dacă e vrăjeală şi suntem înconjuraţi peste tot de vrăjitori să trecem şi să-i impozităm... Să trecem toate birurile grele în contul lor, ca poate aşa salvează poporul de împovăratoarele dări şi scapă ţara de molima crizei... Cât despre vrăjeli suntem sătui până-n gât... Ne-am potolit foamea şi setea cu ele încât nu mai credem bogatului flămând după putere, chiar dacă este înconjurat de descântători, tămăduitori, farmazoni... Măcar ştim de unde ni se trag toate cele rele, că tot de la farmece şi fermecători provin... Ei ne-au legat cununiile, ne-au legat bogăţiile şi ne-au dezlegat pandemiile...
"Şi dacă tot o dăm pe medievalisme, propun ca la Curtea marinarului să fie angajat şi un bufon, care să îi toarne jigniri în faţă fără a fi pedepsit, un jongler care să spună şi poeme eroice şi un călău, care să stea să şlefuiască ţepele alea promise acum cinci ani." Laura Cernahoschi

Caută-l şi-l vei găsi

Te întâmpină cu aceeaşi privire caldă şi dătătoare de speranţă, cu aceleaşi cuvinte desprinse din inimă: "Doamne ajută!". Are uşa deschisă mereu pentru cei ce vor să-şi mărturisească păcatul şi durerea, şi cu vorba-i plină de bunătate şi dragoste fără margini, atât pentru săracul ostenit, cât şi pentru cel bogat, dar cu credinţă în D-zeu. Şi îşi împarte cu fiecare averea-i nepreţuită, îţi oferă, fără să ceară nimic în schimb, o pildă de urmat şi un crez, pe care le-a înşirat atât de frumos într-o carte cu titlul "Logosul întrupat în tradiţie şi scriptură". Şi de citeşti despre frumuseţea vieţii creştine, despre puterea dumnezeiască şi adeverirea acesteia în viaţa ordonată a fiecăruia dintre noi, despre predestinare pentru fericire şi nevoia noastră de a fi mântuiţi prin jertfa Domnului Iisus Hristos, atunci nu eşti în pierdere. Câştigul este imens. Cu aceste cuvinte a hrănit şi hrăneşte în continuare nenumăraţi credincioşi, îi îmbogăţeşte duhovniceşte pe drumul spre desăvârşire. Se adresează cu iubire părintească, cu multă smerenie şi ne îndeamnă spre găsirea dreptei cărări spre împărăţia veşnică. Şi ne sfătuieşte să fim mereu surprinşi înţelepţi la minte şi curaţi la inimă şi să nu lăsăm povara iertării şi a spovedaniei pe seama urmaşilor noştri. Dacă îl cauţi, îl găseşti pe părintele iconom Alexandru E. Cornoiu şi-ţi va da o lecţie plină de pilde, de încredere, de putere şi curaj, pentru că, "Cel care mă găseşte, găseşte viaţa..., dar cel care păcătuieşte împotriva Mea îşi distruge sufletul ".