Ce au ajuns bieţii pensionari, să stea la coadă pentru un credit pentru supravieţuire…Este trist şi dezolant. Şi mulţi sunt cei care gândesc aşa, puţini au curaj sau puterea de a spune, şi alţii s-au resemnat şi au căzut pradă deznădejdii, colindă bisericile sau cimitirele în speranţa că vor primi ceva de pomană…Treptat omul va deveni tot mai convins şi sigur că numai în el şi în puterile lui se va putea încrede, în gândirea şi raţiunea de a acţiona singur, fără sprijin sau ajutor, pentru a duce o viaţă liniştită până la apusul soarelui ce nu va întârzia să vină. Şi va renunţa la pretenţii şi la micile bucurii, sau le va căuta pe cele mai simple şi mai aproape de el, şi se va detaşa de oameni, îi va ocoli, va renunţa să trăiască.
„Trăiesc cu adevărat numai oamenii care au destin.”- Emil Cioran -
Destinul, idealul, decenţa şi bunul simţ sunt atât de ignorate şi de batjocorite încât le va fi teamă să le scoată la iveală de teama de a nu fi caraghioşi în ochii celor mulţi, care nici n-au auzit de ele. Şi în toate va contribui şi natura dezlănţuită, cu toanele ei din ce în ce mai agresive, cu zile înnorate, cenuşii şi tot mai reci, cu pământul care nu ne mai rabdă şi o ia la vale cu agoniseli, cu tot... Şi atunci vor alerga în căutarea butoiului, singurul care le-a mai rămas la îndemână, care îi va duce în rostogolul lui, spre lumi mai liniştite şi curate. Asemeni lui Diogene, vor sta departe de imperii şi vor privi batjocoritor la toţi cei care trăiesc în lux şi huzur, gândindu-se că vor impozita şi butoiul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu