Majoritatea amărâţilor sunt părinţi sau bunici, oameni fără statut, cu frica de Dumnezeu, dar fără iubire, uitaţi de lume, dar cu un trecut în spate, de invidiat, incomozi, dar cu suflet ales şi generos... O altă generaţie pe care nu vrem să o recunoaştem, un conflict între seniori şi juniori, pentru că unii nu acceptă nimic de la ceilalţi şi alţii nu ştiu să preţuiască, să respecte o idee, un sfat...
Trăiesc într-o lume civilizată unde părinţii şi bunicii au un statut foarte clar şi de invidiat. Pe aceştia i-am întâlnit prin parcuri cu nepoţii, în excursii, la petreceri organizate, conducând maşini şi ce m-a impresionat cel mai mult la ei a fost ţinuta vestimentara de invidiat şi chipurile mereu vesele şi optimiste.
Şi iar mă întorc la umilinţă şi la sfidare şi nu îmi revin... Cred că bunicii sau părinţii nu aşteaptă mila cuiva... Ei vor ceea ce li se cuvine după munca de o viaţă... Un altfel de tratament, un altfel de trai...
Dar cine? Cine să îi asculte şi să-i aşeze acolo unde le este locul, lângă sufletul şi inimile noastre, lângă acea icoană la care ne rugăm din cele mai fragede vârste şi să le sărutăm mâna în pragul marilor sărbători şi în fiecare zi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu