joi, 31 decembrie 2009
La mulţi şi fericiţi ani!
şi care au nevoie de apă de ploaie,
la fel şi omul însetat, care aleargă
să-şi potolească setea prin deşertul vieţii,
este fericit să găsească acel firicel subţire ...
de apă izvorâtă din adâncurile pământului...
Că sufletele trebuie să se adape mereu
la izvorul inimii, pentru a supravieţui.
Şi unii sunt mai însetaţi de dorinţă,
de speranţă şi de credinţă.
Lumea în care trăim s-a schimbat,
viaţa a devenit mai grea
şi atunci aşteptăm minuni sau miracole...
Fie ca aceste miracole să prindă rădăcini,
să înflorească acolo unde le este cel mai bine
şi cald, în inima noastră.
miercuri, 23 decembrie 2009
Alergând după o stea
sâmbătă, 19 decembrie 2009
Mărul otrăvit
miercuri, 16 decembrie 2009
Marea Moartă
Marea Moartă nu e chiar moartă...
Însuşi Regele Irod i-a recunoscut binefacerile şi acolo şi-a restabilit sănătatea şi liniştea.
Şi tot despre miraculoasele binefaceri ale ei a aflat şi Regina Cleopatra, recăpătându-şi tinereţea şi strălucirea pielii.
"S-a dovedit că acest nămol are proprietăţile de a elimina durerile de cap şi migrenele. Uimitor, aceste minerale au caracteristici vindecătoare şi relaxante pentru numeroase afecţiuni medicale, incluzând artrita, inflamaţiile oaselor sau cartilagiilor, mielita, nevrita, reumatismul, stresul, oboseala şi insomnia."
La muzeul Israel din Ierusalim sunt expuse Manuscrisele descoperite la Marea Moartă şi care conţin texte de rugăciuni, fragmente de poezii, texte de înţelepciune...
Datorită componenţei sale (contine 21 de minerale dintre care 12 nu se găsesc decât aici), nimic nu poate supravieţui în Marea Moartă.
Legendele spun că pe fundul acestei mări s-ar afla ruinele oraşelor Sodoma şi Gomora. Ea constituie o destinaţie turistică căutată în zilele noastre.
Mizantropii
Oameni care decepţionează,
oameni cu două suflete,
la început amabili, apoi belicoşi...
ademenitori, profitori şi scandaloşi...
oameni ce par oameni printre oameni,
dar sunt capcane de suflete de oameni,
care s-au deghizat şi ne-au dominat
cu avansuri şi gesturi, cu iluzii şi resturi
de la capcana întinsă şi liniştea promisă...
"Când atitudinea ideală a unui om depăşeşte o anumită măsură, când bunătatea şi omenia sa iau forme surprinzătoare, este cazul să fim cu totul bănuitori." psiholog italian.
Şi câte acrobaţii a făcut ca să fie acolo sus, cocoţat şi de unde să-şi privească supuşii cu superioritate, uitând de cei care au fost prinşi captivi în plasă cu fascinaţia lui, cu amabilitate şi gesturi amicale, cu avansuri şi promisiuni, îmbrobodiţi atât de bine ca să nu mai vadă şi să renunţe la orice fel de prevedere.
Şi cei captivi sunt atât de tineri, netrecuţi prin ciurul înşelăciunii, şi sunt primii care cad victime acestor măsluitori de suflete pure..., răpindu-le din fragedă vârstă candoarea şi plăcerile cu adevărat omeneşti, bucuria de a trăi şi fericirea... Şi "îndărătul acestor rătăciri nu stă nimic altceva decât o banală greşeală.'
Cunoaşterea omului - Alfred Adler
marți, 15 decembrie 2009
Există oameni...
Sunt oameni cu mai multă consideraţie pentru semenii lor...
Sunt oameni care pot să sancţioneze fără să rănească atunci când sunt marcaţi de eşec...
Sunt oameni care sunt precum morile Domnului, macină încet şi bine...
Sunt oameni care nu stau la tânguieli pe tema unui destin nemeritat, ci caută soluţii pentru insuccesele unora, mai mult sau mai puţin apropiaţi...
Sunt oameni care suportă cu demnitate brutalităţile şi ostilităţile unor parteneri...
Şi cum să nu-i dau un exemplu pe măsura lui:
un şofer, conducând cu mare viteză un autovehicul, striveşte pe cineva, susţinând apoi, în apărarea sa, că se grăbea la o întâlnire...
Există şi altfel de oameni care pun micile sau marile lor interese atât de sus, deasupra vieţii şi binelui celorlalţi parteneri, încât neglijează pericolele la care îi expun pe aceştia datorită comportamentului lor...
Iar cel care vrea să salveze ce se mai poate salva după prădat şi înjurat, iar viaţa să devină speranţa marelui triumf, un asemenea om devine necesar şi sper ca demersul lui să fie util şi să prindă rădăcini... Succes!
luni, 30 noiembrie 2009
Tristul adevăr
c-a sărit în aer tot parlamentul...
şi ne-au luat şi dreptul de a vota cinstit,
că soarta ţării alţii au decis...
La trecutu-ţi mare, mare e prezentul,
Poporului i s-a luat curentul,
a fost debranşat de la gazul rus
şi-ntre patru scânduri pe român l-au pus,
scos din a sa ţară cu picioarele-nainte
să poată da atac la preşedinte,
că prea s-a întrecut cu gluma
şi vrea să le taie parlamentarilor diurna,
şi pensia lor să fie mai mică ca acuma,
şi a băgat dihonia în ei şi i-a prins ciuma,
cum să-l scoată afară, să-i mărească cota,
să-l pună pe apă, cum a pus el flota...
La trecutul mare s-ar merita un prezent
plin de împlinire pentru parlament,
pentru deputaţii ce-s aleşi prin vot,
pentru senatorii care vor un ciot
din averea ţării, cât a mai rămas;
au ieşit mogulii şi s-au pus pe ras...
Ca să fie siguri că le merge planul
şi-or apuca şi ei din plin ciolanul,
au aruncat ţara în instabilitate
că doar atunci au vântul de la spate
şi se pot înfrupta tot pe săturate
că au undă verde de la ruşi, măi frate,
şi unii lideri au premeditat
cum să scăpăm de Axa unui preşedinte
şi să mergem cu ruşii tot înainte...
Dar când prezentu-i tulbure şi crud,
când oamenii suferă de foame şi frig,
când tinerii aleargă şi sunt disperaţi
după-un loc de muncă sau sunt măturaţi
spre ţări europene unde-s căpşunari,
atunci îţi vine greu să te apleci cu duioşie
asupra istoriei ţării, ce cu duşmănie,
panglicarii şi canalii, în aplauze pe uliţi,
cu retorice duioase, ne joacă ca pe funii,
pesediştii, liberalii, măşti distinse ale miciunii
se reped asupra ţării mai ceva ca hunii,
cu priviri ademenitoare şi izvor de şiretlicuri,
toţi pe buze-având virtute iar în spate doar nimicuri,
patrioţi doar în cuvinte şi în fapte ahtiaţi
după averea ţării ei în luptă sunt mânaţi...
Cu flori, artificii şi mii de steguleţe,
cu spectacole în aer liber, cu fasole, beculeţe...
Aşa că această zi le-o lăsăm lor,
cu bucuriile şi straiele de sărbătoare,
dar şi locurile noastre dosnice,
pe la colţuri, la cerşit,
la frig şi-nfometare,
la tăceri şi umilinţe,
la lacrimi şi deznădejde,
la mizerie şi singurătate...
pentru că, la trecutul mare,
jalnic şi trist prezent
şi fără speranţă, viitor.
joi, 26 noiembrie 2009
Pilde
luni, 23 noiembrie 2009
Altfel
Aici totul e altfel... Atâtea minorităţi şi fiecare îşi păstrează din ce în ce mai puţin din specificul şi tradiţiile lor. Parcă se desprinde o frunză şi apoi alta din noianul de activităţi care ne erau cunoscute şi pe care le urmam zi de zi, şi fără să simţi începi să te obişnuieşti cu această schimbare de continent, de fus orar, de climă, de limbă şi te îndepărtezi de obiceiuri şi tradiţii... Puţini sunt cei care dau semnalul unei întâlniri de suflet pe lângă Biserică... Poate că atunci când nu ai încotro... Şi sunt evenimente pe care nu le poţi sărbători de unul singur, fie că e vorba de un botez, o nuntă sau o înmormântare. Şi acestea şi-au pierdut din farmecul şi emoţiile trăite în timpul organizării... Te-au transformat în simplu spectator şi priveşti cu uimire cum aleargă unii pentru tine şi ce precişi sunt în toate. Şi bucuriile şi suferinţele trebuie să ţi le cenzurezi de teama de a nu ieşi din cadrul impus de organizatori. În felul acesta, sufletul tău a devenit pentru o vreme „chiriaş” în propria-ţi inimă.
O altă lume
luni, 16 noiembrie 2009
Mereu alături...
Mereu m-am gândit la tine. Mai auzeam câte o informaţie vagă: „a fost în Bucureşti...”
Am aflat de întâlnirea ta cu foştii elevi, dar destul de târziu. Tare aş fi vrut să te văd atunci. M-am întristat la gândul că ai fost atât de aproape de mine şi totuşi...
Să ştii că am rămas la fel de „nemulţumită, neastâmpărată şi mereu
în căutarea idealului”, în mare, o persoană incomodă.
Deşi, de multe ori, mi-a fost greu, sunt mândră de lucrurile pe care le-am realizat.
Şi totul, datorită ţie, care prin prezenţa, acţiunile şi sprijinul tău moral, m-ai susţinut şi m-ai încurajat.
Mereu alături de tine, egîlcescu,
Cristina”
O poartă deschisă
să stau ţintuită pe-a mea prispă,
să simt o lacrimă pe-obraz,
de bucurie e, nu-i de necaz...
Că totul este minunat
Că după ce am adunat
atâţi ani într-un sertar,
cum au trecut, nu am habar,
dar au trecut aşa uşor
şi tot aud paşi în pridvor,
că stau cu gândul şi cu dor
şi-aştept să se deschidă poarta
de cel ce i-am urnit ieri soarta...
Că poarta a rămas deschisă
de-atunci... dar azi tu eşti decisă
să predai o lecţie nouă
numai pentru amândouă,
să ne-aducem iar aminte
de tot ce-a fost înainte,
când erai mereu curioasă,
dornică şi curajoasă,
mereu nemulţumită;
azi te simt mai împlinită...
Iar, dacă pe acea poartă a intrat
cea care era mereu nemulţumită,
puţin neastâmpărată
şi mereu în căutarea idealului,
fericirea mea e fără margini...
Îţi mulţumesc frumos
pentru gândurile tale, Cristina...
Te îmbrăţişez cu drag
şi poarta inimii mele va fi mereu
deschisă pentru tine...
Legătura care s-a înfiripat între noi,
acum, după atâţia ani,
o simt mult mai profundă...
Model?
Arhiva datează din 2003 şi eu
de-abia acum te-am găsit. Îmi pare rău! N-am reuşit să-ţi
văd toate pozele, dar cea postată mi-a fost suficientă ca
să-mi liniştească dorul de tine.
La începutul carierei mele ai fost pentru mine modelul de
care aveam nevoie să pornesc la drum. Am şi acum agenda în
care mi-am notat informaţii de la orele de asistenţă. Nu
ştiu ce-ai gândit despre mine atunci, dar dorinţa mea de a
te urma a fost sinceră.
Am multe amintiri frumoase legate de tine şi care mă
susţin în continuare. Acum sunt aproape de vârsta la
care tu te-ai pensionat şi pot spune că modelul
funcţionează, ba chiar îl transmit mai departe.”
Cu drag, Cristina Ilie
joi, 5 noiembrie 2009
Pentru Antusa
Te-am redescoperit ca om matur şi ca pasionat de artă. Ai păşit pe un drum minunat pavat cu dale strălucitoare de părinţii tăi atât de talentaţi...
Şi eu mă simt acum privilegiată că i-am cunoscut într-o perioada a tinereţii mele şi lucrările divine ale tatălui tău şi-au găsit un loc, un sanctuar într-un colţ de ţară unde se află un alt sanctuar cu lucrările maestrului Brâncuşi...
Oare această prietenie din tinereţe se mai confirmă la o eventuală revedere? Cred ca da!
Cu stimă şi admiraţie pentru dragostea voastră faţă de frumos, sensibil şi nobil.
Pentru Dragoş
Şi florile care mă însoţeau la fiecare început de an, şi zâmbetele voastre atât de pure, şi dorinţele voastre, şi reuşitele... De toate îmi amintesc, când v-aţi prins în zborul vieţii, iar eu aştept... Şi nu în zadar... Din zborul vostru vă opriţi, rând pe rând, pentru o clipă, şi vă amintiţi de mine...
M-au surprins plăcut cuvintele tale... Mă bucur pentru reuşitele tale şi ale familiei...
Şi când sunt departe de ţară, fiecare gând mi se pare un tezaur sublim redescoperit şi abia acum îi pot preţui valoarea şi frumuseţea...Mă simt minunat lângă nepoţii mei... Anul acesta, plin de evenimente în familia Isabelei, m-a detreminat să fiu prezentă... Andrei a împlinit 10 ani, Isabela 40, iar Ioana sărbătoreşte majoratul... Aici, majoratul se sărb. la 16 ani.
Un alt eveniment fericit pentru mine, într-un cadru special, intim şi plin de voie bună, într-o atmosfera caldă, prieteneacă, într-o zi sfântă, de Florii, când primăvara şi-a trimis razele calde ale soarelui să pătrundă în micul sactuar al sufletului şi al inimii, în acest loc, departe de ţară, mi-am prezentat primul volum de poezie IERI ŞI AZI.
Poate că această imensă bucurie, cu care nu eram deprinsă, s-a lăsat asupra mea ca o povară mult prea grea de dus, pe când sufletul meu se zbătea ca într-o luptă fără răgaz şi aşteptam să mi se limpezească gândurile, să pot aşterne în voie câteva cuvinte pe prima carte editată... Să fiu în toamna vieţii şi să mă strecor prin labirintul amintirilor, şi să mă încălzesc la soarele lor... Cred că am reuşit. Azi mă simt mai împlinită sufleteşte, alături de cei dragi, mai ales, de fiica mea, căreia am reuşit să-i fac cadou această carte, la împlinirea vârstei de 40 ani. A fost minunat... O atmosferă de sărbătoare între prieteni, foşti elevi (Rodica Ţenea, Isabela Gîlcescu)...
Mă gândesc la o întâlnire cu voi... Poate la vară... Ce zici?
Îmbrăţişări tuturor,
miercuri, 28 octombrie 2009
Marc Levy - Şi dacă e adevărat...
O minunată poveste, poate că e greu de înţeles şi imposibil de admis...
Dar dacă te laşi prins în această aventură extravagantă, dacă citeşti totul, cuvânt cu cuvânt, şi te laşi purtat de vis... multă vreme te vei gândi la această carte, o vei iubi şi vei împărtăşi secretul ei celor care au încredere şi vor înţelege...
Un elogiu adus iubirii din care au izvorât făgăduieli scrise cu cerneala iubirii şi a statorniciei. Pentru că totul se clădeşte în doi, la adăpost de privirtile străine, în taina unei încrederi unice, peste care domneşte cea mai scumpă virtute hărăzită omului, iubirea, ce intră în viaţa fiecăruia aşa cum intrăm în anotimpul verii, dornici să svurăm fiecare vrajă desprinsă de pe razele binefăcătoare ale soarelui.
Să te laşi în voie, să pluteşti pe arpile aceste aventuri nemaiauzită, nemaiîntâlnită, nemaivăzută, să te laşi prins în jocul ei atât de firesc şi misterios, să termini ceea ce credeai că nu se mai sfârşeşte şi să te laşi furat de gânduri, de întrebări, de suferinţă pentru multă vreme. Aş spune că timpul s-a oprit în loc, stelele au pălit una câte una, florile au refuzat să se deschidă...
Merită să le citeşti.
"Numai când dai din puţinul pe care-l ai dai cu adevărat."
vineri, 23 octombrie 2009
Pentru Alexa
Te îmbrăţişez cu drag şi dor.
Pentru Mihai
Îmi pare atât de rău că nu pot fi alături să văd cum escaladezi acest munte uriaş, şcoala. Dar părinţii tăi te văd în fiecare dimineaţă când deschizi ochii şi îţi aud glasul atât de hotărât ca să nu întârzii la şcoală.
Şi ei împart cu tine această bucurie imensă, zi de zi, ceas de ceas, aşteptând ca tu să creşti şi să-i bucuri pentru străduinţa lor.
Ştiu că nu te vei da bătut. Din ziua când te-am cunoscut, ţi-am văzut acea lumină puternică ce izvora din ochii tăi şi mai ales dorinţa de învăţa. Chiar dacă nu sunt cu tine ca să răspund la întrebările tale de copil, ştiu că în sufletul tău am sădit acea sămânţă sănătoasă ce va încolţi în timp şi eu, grădinarul, voi fi foarte bucuros şi mulţumit. Aminteşte-ţi de orele petrecute împreună ca să învăţăm să citim, să socotim, să desenăm şi să cântăm.
De aici, de departe, te îmbrăţişez şi aştept acea zi când eu, copil obosit, adorm în fiecare seară cu o poveste citită de tine...
In memoriam
"Tata: Tu eşti urma mea!"
Era refugiul lui în acea oază de linişte care-i alunga durerea... Se simţea atras de pământ, căci din el provenea şi tot el îl primea... Acest soldat al pământului s-a simţit mereu muritor, şi nu uita niciun moment acest lucru. Ştia că trebuie sa fie frate cu pământul, să-l contemple ca el să-i dăruiască un petec de linişte cu multă verdeaţă unde să-şi continue somnul... Şi pământul acesta (pentru unii "hidos, şi orb, şi duşman..., care ne hrăneşte pe toţi nu pentru că vrea el, ci pentru că noi îi smulgem roadele"), i-au lăsat amintiri de neşters...
Poate că acum descifrăm marea taină a omului cufundat şi confundat cu pământul, pentru că atât i-a mai rămas în clipele de disperare; să fie prieten cu pădurea, să-i asculte foşnetul; să colinde cărările munţior şi să le apere boagăţiile; să simtă pământul sub picior pentru ca sufletul să se purifice, să rămână intact şi pur, ca să scape de cel murdărit de oameni şi de el însuşi. Pământul este refugiul sufletelor rănite şi pierdute. El şi-a ales mormântul vieţii în locurile pe care le-a colindat, în mijlocul naturii în care a simţit că trăieşte şi care nu l-a trădat... A trăit după cum i-a poruncit pământul să trăiască, lăsând rod bogat şi inspirat în urmă.
O altă politică...
Parafrazându-l pe Eliade, aş spune ca Politica este stenică şi fecundă pentru cei care o fac - dar nu şi pentru cei care o suportă. Şi tot acelaşi ilustru scriitor spunea că împotriva ei nu sunt decât două posibilităţi de apărare: acţiunea sau contemplaţia... Politica acţionează iar noi nu avem altă soluţie decât să contemplăm, adică să ieşim din influenţa Politicii şi să găsim un mod de a protesta împotriva ei, refuzând să fim confiscaţi, maceraţi şi terorizaţi. Să ne păstrăm demnitatea umană, libertatea noastră, departe de realitatea politică, dar tot mai aproape de altă realitate esenţială: poezia, arta, iubirea...
Citind Noaptea de Sânziene, are mult mai mult farmec decât confiscat, îngenuncheat şi terorizat de Politică...
Toamnă
Despuiaţi de frunze,
De cântece şi gâze,
Tăcuţi şi cuminţi,
Bătrâni, chinuiţi,
Dar n-au murit, se pare,
Sunt încă vii şi speră
Că iarna e mai dulce,
Să se refacă iară,
Ca la primăvară
Să-nfrunzească
Şi să îi primească
Pe cei călători,
Cântând printre nori,
S-aducă bucuria
Şi veselia
La noi, acasă,
În pădurea deasă...
Părinţi
sunt bieţii părinţi...
Tu n-ai timp să-i alinţi
şi nici să-i accepţi
bătrâni şi-nţelepţi.
Prin ei tu te vezi
şi nu poţi să crezi
că o s-ajungi tot ca ei...
Ei încă sunt
un timp pe pământ,
şi tu treci grăbit,
şi nu te-ai oprit,
o clipă doar...
Ce mult a trecut
de când te-au văzut
şi tu n-ai ştiut...
Te-ai grăbit mereu,
iar lor le-a fost greu...,
şi n-ai înţeles
că ei au cules
tot ce-au sădit
şi-au pătimit...,
Dar... au trăit...
vineri, 2 octombrie 2009
Tristeţea unei rândunele
E tristă astăzi, vai de ea,
Şi-un gând amar o copleşea
Pentru că îşi amintea,
Cum bunica te ţinea
De mânuţă şi-ţi vorbea
Şi atunci, întinerea,
Tristeţea din ochi dispărea.
Azi, mâna ei s-a ofilit,
Şi părul ei, tot mai cernit...
Dar, iată, că ea a tocmit
Întreg alaiul şi-a pornit,
Să-ţi fie alături la zenit
Şi până într-un asfinţit,
Să priviţi stele pe cer,
Să-ţi lumineze al tău ungher.
Cu mâna vrea să te cuprindă,
Cu şoapte tandre la oglindă,
Te mângâie şi să-ţi surprindă
Un zâmbet de tânără silfidă
Doar pe tine, dragă fată,
Ce te laşi greu sărutată,
Dar mâna-i grea şi cam ridată
Tu i-o săruţi ca altădată.
Dar rândunica cea măiastră
Vine, tiptil, la fereastră
Să-ţi cânte de inimă albastră
Şi floarea se unduie în glastră
Că simte tinereţea voastră
Iar ea trăieşte încă-o viaţă,
Tristeţea-i dispare-n ceaţă,
Citeşti iubirea pe-a ei faţă.
joi, 24 septembrie 2009
Constantin Brâncuşi
Brâncuşi, respectat de străini, scuipat şi jignit de români
Românii plecaţi în străinătate îşi exprimă dezamăgirea că taman la el acasă Constantin Brâncuşi este un străin, un coate-goale dispreţuit şi umplut de flegmele greţoase ale nesimţirii acelora care ar trebui să se închine în faţa geniului său.
„Am citit cu tristeţe materialul despre Brâncuşi. E trist. De aici, de peste ocean, vă trimit un altfel de gând, mai optimist şi mai liniştitor. A trebuit să văd cu ochii mei, departe de ţară, în locuri unde nimic nu e ca la noi, oameni care păşesc într-o procesiune liniştită, care se întindea pe zeci, sute de metri şi care se îndreptau spre Muzeul de Artă din Ontario. Cuprinsă de o tristeţe şi o dezamăgire fără margini, mă întrebam de ce nu e şi la noi la fel. Dar toate gândurile mele aveau să se transforme în lacrimi de bucurie pentru că acolo, în labirintul plin de viaţă şi căldură, l-am întâlnit pe Brâncuşi al nostru, singurul român prezent în sala de sculptură, cu două lucrări: Sărutul şi Primul strigăt. Eram fericită şi parcă nu vroiam să mă despart de lucrările divine ale Maestrului român. De această dată am avut timp şi răbdare să-i privesc creaţiile monumentale, să le admir în linişte şi să mă bucur că am regăsit un colţ de ţară, aici, în Toronto. Mă pregăteam de ieşire şi a urmat o altă surpriză: intrau tineri, studenţi şi elevi, cei care aveau la dispoziţie trei ore ca să viziteze gratuit muzeul. Şi asta se întâmplă în fiecare zi de miercuri. Aşa se explică setea şi nevoia lor de cultură. Îi învaţă de mici să cunoască şi să iubească arta, ţara, lumea. Iar în ţara mea, într-o lume plină de josnicii, Brâncuşi este tratat cu indiferenţă de cei care suferă de o incurabilă orbie spirituală. Mare păcat! Cu multă consideraţie, Elisabeta Gîlcescu”.
Restul e doar tăcere pentru că, la Gorj, cei responsabili au spus amin, îngropându-l şi mai adânc pe cel care a fost odată Constantin Brâncuşi...
IRINEL CEURANU
joi, 3 septembrie 2009
miercuri, 2 septembrie 2009
marți, 18 august 2009
Alimente sănătoase
miercuri, 12 august 2009
marți, 11 august 2009
sâmbătă, 8 august 2009
Există Raiul pe pământ
Există Raiul pe pământ
Şi flori, şi brazi, multă verdeaţă,
Te afli într-un şezământ
Şi cânţi până dimineaţă.
Există Raiul pe pământ
Cu oameni harnici, luminaţi
De gânduri bune şi avânt,
De Domnul binecuvântaţi.
Există Raiul pe pământ
Şi ce destin, ce soartă,
Chiar dacă-s nori, şi ploi, şi vânt,
Îţi bat prietenii-n poartă.
Există Raiul pe pământ
Şi păsări în grădină,
Copiii fredonează-un cânt
Şi sar la trambulină.
Există Raiul pe pământ
C-un sanctuar în casă,
Între icoane e un sfânt,
Lumina e pe masă.
Există Raiul pe pământ,
Că lângă cele sfinte,
E o carte c-un cuvânt,
Ce-am scris-o înainte.
Există Raiul pe pământ
Şi trai în armonie,
La voi găsit-am crezământ
Şi rost de omenie.
marți, 28 iulie 2009
Ranca
Parapantiştii se întrec la Rânca toată săptămâna
Circa 20 de parapantişti din România şi Bulgaria se vor concura săptămâna aceasta la Rânca în cadrul a două competiţii oficiale. Cei mai mulţi dintre concurenţi sunt români, aceştia participând la o etapă din Cupa României, punctele acumulate de participanţi contând şi pentru Campionatul Mondial de Parapantă. Concurenţii sunt jurizaţi de arbitri ai Federaţiei Internaţionale de profil, organizatorii fiind cluburile Air Adrenaline Sibiu şi Aerozone Drăgăşani. Concurenţii s-au înscris la această competiţie contra unei taxe de 100 de euro, fiecare dintre ei având de respectat mai multe reguli. Numărul participanţilor este mult mai mic decât cel estimat iniţial de organizatori, la Rânca fiind aşteptaţi aproape 100 de concurenţi, deşi doar o cincime din ei s-au înscris în competiţie. Principala problemă a organizatorilor o reprezintă vremea, ploile de la sfârşitul săptămânii trecute ducând la amânarea începerii competiţiei până marţi. Participanţii nu au voie să zboare în nori, trebuie să urmeze anumite trasee, le este interzis să zboare periculos sau agresiv şi, de asemenea, trebuie să îşi împacheteze cât mai repede parapanta după aterizare, pentru a evita eventuale incidente.
Câştigătorii vor fi premiaţi sâmbătă, cel mai mare premiu având o valoare de 1000 de euro.
Ranca - paradisul parapantistilor
Rânca- paradisul parapantiştilor
Staţiunea gorjeană Rânca a devenit, pentru câteva zile, locul unde se va desfăşura unul dintre cele mai interesante sporturi extreme, parapantismul. Peste 20 de practicanţi ai acestui sport, din cinci ţări, printre care, România şi Bulgaria, se întrec, în această săptămână, pentru calificarea la Campionatul Mondial de Parapantă. Tot în staţiunea montană se va desfăşura şi finala Cupei României la parapantă. Potrivit şefului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, această competiţie presupune două etape oficiale, finala Cupei României, iar punctele acumulate de participanţi vor conta pentru calificarea la Campionatul Mondial de Parapantă.
,,Concurenţii vor primi o serie de coordonate pe care vor trebui să le atingă. Acţiunea este una foarte importantă în primul rând pentru promovarea turismului din judeţul nostru, dar şi pentru faptul că acest sport poate deveni unul complementar sporturilor practicate în staţiune pe perioada iernii. Parapantismul poate fi practicat de iubitorii sporturilor extreme fie ei profesionişti sau amatori. Poligoanele din vârfurile Păpuşa şi Muntele Cerbu sunt perfecte pentru acest sport. Concurenţii vor trebui să zboare ajutaţi doar de curenţii de aer” a declarat Sabin Cornoiu.
Premiu de 1000 de euro
Toţi concurenţii sunt jurizaţi de arbitrii ai federaţiei internaţionale de profil, organizatorii fiind cluburile Air Adrenaline Sibiu şi Aerozone Drăgăşani. Principala problemă a organizatorilor o reprezintă vremea. Ploile şi vijeliile din ultima perioadă au dus la amânarea începerii competiţiei până astăzi. Judeţul Gorj va avea un concurent, pe Sebastian Gâlcescu, din Târgu-Jiu, care este considerat cel mai bun pilot din judeţul nostru. Acesta a participat şi la alte competiţii din străinătate, ultima fiind în cadrul Campionatului Pre European din Austria, la zbor cu parapanta. Fiecare concurent înscris la Cupa României la Parapantism a plătit o taxă în valoare de 100 de euro şi a fost de acord cu anumite reguli privind zborul. Sâmbătă vor fi desemnaţi şi câştigătorii concursului, iar aceştia vor fi premiaţi, cel mai mare premiu având o valoare de o mie de euro. Şeful Salvamont a mai declarat că o echipă formată din patru salvamontişti va fi prezentă în staţiune pe toată durata desfăşurării concursului şi va fi pregătită să intervină în cazul producerii unor evenimente neplăcute.
Ranca, iulie 2009
Staţiunea Rânca găzduieşte, în aceste zile, desfăşurarea unuia dintre cele mai interesante sporturi extreme, parapantismul.
Peste 20 de parapantişti din România, Bulgaria şi Olanda, se vor întrece săptămâna aceasta în staţiunea Rânca. Competiţia de parapante presupune două etape oficiale, finala Cupei României, iar punctele acumulate de participanţi vor conta pentru calificarea la Campionatul Mondial de Parapantă. Valentin Popa, directorul de concurs, a precizat că toţi concurenţii sunt jurizaţi de arbitri ai Federaţiei Internaţionale de profil, organizatorii fiind cluburile Air Adrenaline Sibiu şi Aerozone Drăgăşani, sediul competiţiei fiind stabilit la pensiunea Alpin din Rânca.
Directorul de concurs, Valentin Popa, a declarat pentru radio Omega că principala problemă a organizatorilor o reprezintă vremea. Ploile şi vijeliile au dus la amânarea începerii competiţiei până marţi. Şi Gorjul va avea un concurent. Sebastian Gâlcescu, din Târgu-Jiu, este considerat cel mai bun pilot, din judeţul nostru.
Acesta a participat şi la alte competiţii din străinătate, ultima fiind în cadrul Campionatului Pre-european din Austria, la zbor cu parapanta.
Fiecare concurent înscris la Cupa României la Parapantism a plătit o taxă de 100 de euro şi a fost de accord cu anumite reguli privind zborul. Câştigătorii vor fi premiaţi sâmbătă, cel mai mare premiu având o valoare de 1000 de euro.
marți, 12 mai 2009
Scena vieţii
Şi pe ea un biet actor,
Chiar de-i trist în a lui trenă,
Pare un triumfător.
Pe scena lui bietul actor
E-atât de vesel, fericit,
În piesa lui e jucător,
Acasă poate-i chinuit.
Piesa e aşa de lungă
El abia îşi spune rolul
Stă plecat cam într-o dungă
Oare i-a sosit sorocul?
C-un efort să nu se piardă
Chiar în toiul unui act
Ca o lebădă ce-şi cântă
Fericită, fără trac,
Încă-un cântec, cel din urmă,
Cât de dulce-i şi frumos,
Nimeni nu putea să-l curmă;
E atâta de duios.
Mi-e dor de Brâncuşi
Mi-e dor de Brâncuşi... Şi a început să fie tot mai aproape de sufletul meu, şi mi-a venit aşa, poate că în urma unui vis ce mă ducea prin locurile lui, sau poate că m-a izbit legătura dintre el şi urmaşii lui, o comunicare cu pământul şi cerul spre reînviere şi înălţare. Vom sărbători o jumătate de secol de când ne-a părăsit Brâncuşi, cel care ne-a lăsat operele lui de artă modernă, cea mai de preţ moştenire pentru eternitate. Operele lui sunt şi azi o mărturie a unui trecut glorios de cultură şi poate că omagiul adus de acesta eroilor neamului şi concretizat atât de frumos de Maestru ar avea din punctul meu de vedere o altă dimensiune şi o altă interpretare. Masa tăcerii, Poarta sărutului şi, nu întâmplător, pe aceeaşi linie încadrată, Biserica Sfinţii Apostoli, şi în cele din urmă, în partea cea mai de răsărit, Coloana fără sfârşit. Îmi sugerează aceste opere un început de drum, într-un decor pitoresc, unde Jiul îşi unduie valurile, iar în peisajul străjuit de pomii în floare se află o masă tainică care aşteaptă sufletele în plină vrajă şi poezie să facă popas, să pună întrebări, să pornească apoi de mână pe aleea care dă într-o altă parte a lumii şi iubirii, cu bucuria vieţii în doi, primul sărut... Grăbiţi le sunt paşii spre a pecetlui acest foc al iubirii, îndreptându-se cu mare alai spre Biserica Sfinţii Apostoli, simbolul purităţii şi credinţei puse în inelare şi cu sufletele pline de viaţă paşii îi mână spre Coloana infinitului, simbol al speranţei şi al drumului spre veşnicie şi eternitate. Este drumul tinereţii spre un nou răsărit, care se lasă dezmierdat şi căutat de tineri, drumul parcurs sub semnul cosmic al celor patru elemente importante ale existenţei: pământ, apă, foc, aer. Este drumul spre dimineţile cu răsărit de soare, pe care ăl aşteptăm în anii tinereţii ca mai apoi, acelaşi drum să-l facem invers, spre un dulce şi liniştit apus.