I-aş spune, acum, de s-ar putea,
Că încă mai cred, în vorba cea grea,
Ce cade mereu peste mine, arzând,
Şi mă lasă, apoi, ca-n deşert, plângând.
I-aş spune, în grabă, că poate, mă duc,
Să-i spun ce-am pe suflet, să strig ca năuc,
Să ştie că dorul e-n mine, ascuns,
De-atâţia fiori, ce-n piept, m-au străpuns...
Doamne, i-aş spune, în zori, c-o iubesc,
Nicicând, n-am simţit acest chin nebunesc,
Nici nopţile albe nu mă pot vindeca,
Iar stelele plâng, fără a mă judeca.
Că poate greşesc sau poate că ea
Are alt drum şi nu mă mai vrea,
Să pot să-i şoptesc, sub pomu-nflorit,
Să-i spun cât de mult, am suferit...
Că simt că sfârşitu-i, aici, iminent,
Că ea e departe, iar eu sunt prezent,
Să mă rog, în genunchi, pentru încă o zi,
Ca să-i spun totul, orice-ar fi.
2012-02-15
Eli Gîlcescu
