Ce minunat tablou ofera vizitatorilor osteniti, cu oameni
mediocri, ingrasati din tradari, hraniti din creierele altora, ingrate fata de
victimele lor, pe care le batjocoresc dupa ce le-au facut sa sufere, adapostiti dupa legi
ticluite, cu buna-stiinta, special pentru ei. Dar cand zaresc coltii inca
periculosi ca sa muste si aud un glas inca hotarat, trezit din amorteala, nu
mai stiu daca trebuie sa-i mai azvarle inca un oscior pentru a-i prelungi
agonia, si a-l face sa creada ca mai are sanse, doar pana or trece puntea ca
sa-l poata scapa din mana, si de data aceasta tot cu buna-stiinta. Tare ma tem
ca nu cumva tot ce este inca viu sa ajunga cadavru, cat mai rapid, rarind
randurile acestei pleiade de parveniti politic, intr-o tara din ce in ce mai
mica ca sa poata satisfaca lacomia unora.
