"Scene de căznicie"

Îmi simt bătăile iuţi ale inimii... Viaţa... Ce frumos a trecut pe lângă ea, în ciuda tuturor piedicilor şi a nehotărârilor... Şi-a dorit cu ardoare ceva şi a reuşit... Dana Voicu, o fetiţă cu cele mai frumoase pampoane, acum 30 de ani, când trăiam pentru o idee, pentru elevii mei, pentru binele lor, luminat de acel ideal moral de la care nu am abdicat... Azi, o mamă exemplară, care dă lecţii de viaţă celor tineri şi în Scene de căznicie, joacă rolul unei altfel de nevastă... Ieri, căutând cu nesaţ căldura şi lumina slovelor, azi, deschizând, peste ani, uşa celei ce a deprins-o cu taina scrisului şi cititului. Ieri, cu zâmbetul ce lăsa să renască cele două gropiţe din obraji, azi, mai sigură şi stăpână pe ea. Ieri, cu flori proaspete înflorite în culorile toamnei, la începutul unui nou an şcolar, azi, cu florile din câmpul binecuvântat de Dumnezeu, sfinţind locul şi rolul din fiecare spectacol. „Bravo, Dana! Am rămas surprinsă plăcut de naturaleţea şi simplitatea rolurilor tale, care îţi dau căldură şi lumină din energia lor, binecuvântându-te cu har şi entuziasm. Şi poate că sămânţa, pusă cu mulţi ani în urmă, a dat rod bogat şi mă face să mă bucur de munca mea, care renaşte cu flori proaspăt înflorite, în fiecare toamnă, la începutul unui an şcolar.” A urcat frumos, în ciuda tuturor piedicilor şi nehotărârilor... Viaţa, da, i-a dat lovituri repetate, şi totuşi, n-a renunţat la ceea ce şi-a dorit cu ardoare, şi tocmai în asta stau puterea, ambiţia şi perseverenţa ei. Este, la rândul ei, dascăl, trăieşte pentru o idee, pentru studenţii ei, inspirându-se din harul şi entuziasmul dascălilor de odinioară, cărora le-a fost discipol eminent.

A apus un destin

Victoria Ţein era veselă şi mereu optimistă. Nobleţea şi gingăşia sufletului le-a transmis-o şi copiilor, ca pe averea ei cea mai de preţ.
Provine dintr-o familie numeroasă şi asta a călit-o şi a devenit o luptătoare. A luptat în viaţă ca necazurile să n-o doboare. Zestrea moştenită de la părinţi şi îmbogăţită pe parcursul celor 76 de ani de viaţă, cu tot ce însemna dragoste de oameni, de muncă, de adevăr, iubire de frumos, sunt valori care i-au fost călăuză întotdeauna. Era un om al casei, şi a preţuit averea, i-a dat strălucire, era un bun gospodar şi respectuos. Era un izvor de bunătate şi gingăşie şi la acesta se perindau copiii pentru care avea mereu un sfat bun de dat. Cu privirea atentă, cu vorba ei, cu braţele sale, cu mersul său drept, cu voinţa sa de a se ridica deasupra grijilor şi necazurilor, cu încredere i-a crescut pe cei patru copii ai ei, i-a învăţat să răzbată în viaţă cinstit, să fie buni şi blânzi, harnici şi cinstiţi, respectuoşi şi generoşi.
Ne vom aduce aminte de frumuseţea chipului ei, de vorba caldă şi învăluitoare, de bucuria de a trăi. Îşi deschidea rar sufletul, dar când o făcea, te fascina. Vorbea despre copiii ei, despre împlinirile lor, despre nepoţi şi strănepoţi, despre grija acestora pentru Ea. Uşa casei îi era deschisă în fiecare zi şi îi vedeai pe aceştia venind cu alese daruri la mama şi bunica. Copiii au moştenit de la mama tot ce e mai frumos pe lume: dragostea de părinţi, vorba caldă şi blajină şi rânduirea cu rost a vieţii.
Ne-a părăsit în trei zile însemnate în calendar. Sf. Ioan Gură de Aur a văzut-o în chinuri şi a luat-o de mână să o ducă într-un loc plin de verdeaţă, însorit, luminos şi plin de flori. De Acolo de Sus, va avea grijă să împrăştie seminţele florilor dragi pretutindeni.
…………………………………………………
Dă Doamne, soare şi cald în mormânt !
Lumină, Dă Doamne, şi-un ultim cuvânt !
Pe drumul cel veşnic, un cer fără nori,
Să-i fie Acolo grădină cu flori…
……………………………………………..
Nu plângeţi voi astăzi că Ea a apus,
Aduceţi-vă aminte de tot ce v-a spus,
De gândul cel bun,de ce v-a-nvăţat,
Şi câte lucruri pe lume a iertat…

Iertare vă cere şi Ea, doar acum,
Când voi o conduceţi pe ultimul drum.
Rămâneţi cu bine acum şi mereu,
Aprindeţi lumină şi la mormântul meu…

Să-i dea Dumnezeu odihnă uşoară!