Această toamnă, ca şi cele de odinioară, mă duc cu gândul înapoi la minunatele clipe petrecute alături de voi...
Şi florile care mă însoţeau la fiecare început de an, şi zâmbetele voastre atât de pure, şi dorinţele voastre, şi reuşitele... De toate îmi amintesc, când v-aţi prins în zborul vieţii, iar eu aştept... Şi nu în zadar... Din zborul vostru vă opriţi, rând pe rând, pentru o clipă, şi vă amintiţi de mine...
M-au surprins plăcut cuvintele tale... Mă bucur pentru reuşitele tale şi ale familiei...
Şi când sunt departe de ţară, fiecare gând mi se pare un tezaur sublim redescoperit şi abia acum îi pot preţui valoarea şi frumuseţea...Mă simt minunat lângă nepoţii mei... Anul acesta, plin de evenimente în familia Isabelei, m-a detreminat să fiu prezentă... Andrei a împlinit 10 ani, Isabela 40, iar Ioana sărbătoreşte majoratul... Aici, majoratul se sărb. la 16 ani.
Un alt eveniment fericit pentru mine, într-un cadru special, intim şi plin de voie bună, într-o atmosfera caldă, prieteneacă, într-o zi sfântă, de Florii, când primăvara şi-a trimis razele calde ale soarelui să pătrundă în micul sactuar al sufletului şi al inimii, în acest loc, departe de ţară, mi-am prezentat primul volum de poezie IERI ŞI AZI.
Poate că această imensă bucurie, cu care nu eram deprinsă, s-a lăsat asupra mea ca o povară mult prea grea de dus, pe când sufletul meu se zbătea ca într-o luptă fără răgaz şi aşteptam să mi se limpezească gândurile, să pot aşterne în voie câteva cuvinte pe prima carte editată... Să fiu în toamna vieţii şi să mă strecor prin labirintul amintirilor, şi să mă încălzesc la soarele lor... Cred că am reuşit. Azi mă simt mai împlinită sufleteşte, alături de cei dragi, mai ales, de fiica mea, căreia am reuşit să-i fac cadou această carte, la împlinirea vârstei de 40 ani. A fost minunat... O atmosferă de sărbătoare între prieteni, foşti elevi (Rodica Ţenea, Isabela Gîlcescu)...
Mă gândesc la o întâlnire cu voi... Poate la vară... Ce zici?
Îmbrăţişări tuturor,
Scrisoare de la Dragoş
RăspundețiȘtergereSărut Mâna, Doamnă Învăţătoare,
Din anul 2000 nu am mai dat niciun semn de viaţă, spre ruşinea mea. În seara asta mi-am căutat numele pe Google. În primele rezultate a ieşit şi blogul dumneavoastră. Am regăsit pozele de când eram mici şi neajutoraţi.Pozele acelea de grup sunt superbe. Dar între timp am crescut, am devenit oameni cu familie. Eu am 2 copii şi o soţie frumoasă şi deşteaptă. Ea este avocat şi împreună avem o agenţie de turism. Eu sunt unul dintre cei mai profesionişti paparazzi din România.
Pe soţia mea o cheamă Mirabela, iar pe copii: Sara Maria şi Petru Călin.
Dumneavoastră ce mai faceţi? Sunteţi bine acolo unde sunteţi ? Familia dumneavoastră? M-aş bucura nespus dacă într-o zi ne vom putea reîntâlni. Să ne mai vedem, să ne mai povestiţi din copilărie, de prin tabere. Sora mea este şi ea învăţătoare, sau mă rog încercă să ajungă. Mama şi cu tata sunt şi ei bine.
Sper să aud curând un semn de la dumneavoastră.