Dragă Ştefania,
Întrebările tale sunt avanpremiera simfoniilor ce vor urma. Eşti la vârsta ta şi cu poezia ta cuminte care ne şochează. Eşti şi pură, şi naivă, şi jucăuşă. Da, ăsta e cuvântul care te caracterizează. Te joci cu noi, ademenindu-ne cu frânturi de cântecele, că e timpul tău, pe care noi l-am depăşit, scriind opere întregi. Mai intrăm, din curiozitate, în timpul tău şi nu ne mai simţim bine cu joaca prin nisip, parcă ne umbreşte valoarea... Dar ieşim fericiţi că există, în această joacă, o dorinţă de a citi, de a scrie, de a învăţa, de a fi într-o familie… Va veni şi pentru tine timpul prielnic, când vei trece pragul critic al maturităţii, vei depăşi stadiul acesta „feciorelnic” (invidiat de mulţi dintre noi) şi vei scrie poezia adevărată… Care? Nu prea ştiu nici eu. Pentru că ne îndreptăm spre alte sfere, mult prea înalte, părăsind clasicul atât de melodios, păstrat încă de generaţia adultă, dar fără să fie gustat de voi, cei tineri; vom fi mai deschişi înnoirilor literare, acceptând ca o posibilă valoare, peste ani şi ani, gândindu-ne că am pus umărul, discret, la debutul tău. Ai ajuns în grădina noastră ca o sămânţă „minusculă” care se vrea înconjurată cu dragoste, dăruindu-ţi, din belşug, şi soare, şi apă, şi vânt, ca să creşti frumos... Într-o zi, ai hotărât să te „naşti”, să spargi învelişul pământului, să ajungă la inimile noastre... Dar o să te las pe tine să continui... Desăvârşeşte povestea ta. Baftă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu