Eu îţi mulţumesc pentru primirea neaşteptată... Am fost în culmea fericirii... M-ai luat de mână, tu, omul cunoscut, fără să te fi cunoscut, şi m-ai însoţit în acest labirint... A fost ca o poveste, ca un vis, poate că cel mai frumos vis, în plină iarnă, în preajma sărbătorilor. M-ai purtat prin încăperile sufletului ales, m-ai făcut să cred că am atins, uşor, din zbor, aripa muzei care mi-a dăruit aproape toată vraja poeziei de dragoste; m-ai prins în jocul de artificii al cuvintelor, luminându-mi calea spre iubire. Ce poate fi mai frumos şi mai înălţător, decât bucuria de a face pe alţii să trăiască liberi, în adevăr, credinţă şi multă iubire. Mi-ai dăruit totul şi eu nimic. Pentru că tu, omul bogat sufleteşte, ai făcut risipă, prin vorbe, de prea multă iubire... Acolo, prin labirint, am găsit loc călduţ, unde poezia a devenit îngerul meu, protectoarea gândurilor, templul ridicat, în tăcere, dar aşezat şi trainic... Poţi să crezi? Trebuie să treci prin aceste miresme ale nopţilor, să le aduni roua în dimineţile însorite şi să le păstrezi pentru eternitate... Mă voi ruga pentru muza ta, iubirea vieţii tale, să-i călăuzească versul şi spre inima mea, mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu