Moşia - ieri şi azi

Cu cât zilele se scurg, cu atât sporeşte durerea pe care o simt în dreptul inimii şi mă întreb, în ceasurile târzii din noapte, dacă toate acestea provin din cauza arşiţei din mine, din cauza zbaterilor tot mai aprige… E ca o luptă între viaţă şi moarte. Nici unul nu vrea să dea înapoi, sau poate că doar atât ca să-şi ia avânt, să intre mai puternic în adversar… Fiecare devine tot mai neîncrezător, considerând că lui i se cuvine mai mult sau e nedreptăţit de celălalt… Ce situaţie încâlcită… Şi când crezi că firele se vor dezlegate, atunci se încurcă şi mai şi, în timp ce pământul este tot mai trist, nu-şi mai recunoaşte stăpânul care nu se luptă pentru el, renunţând mult prea uşor la roadele şi rugile lui… Că până la urmă pământul nu este al nostru, nimic din el nu poate fi înstrăinat, oricâte acte notariale am avea în cufere, închise şi ferecate… Pământul e viaţă şi moarte, este mai puternic decât omul şi niciodată nu poate fi mutat, înstrăinat, închiriat… El ne va oferi chirie pentru eternitate…