Ţi-e dor de ea şi o rechemi
cu rugăminţi în şoapte,
când semn îţi dă, să nu te temi,
de-o vei visa la noapte...
Ţi-e dor de ea şi e târziu
s-o rogi ca să te ierte,
în casă totul e pustiu,
nu-i cine să te-aştepte…
I-e dor şi ei şi ar zbura
la tine în odaie,
şi tare te-ai mai bucura,
dar lacrimi cad în ploaie…
La pieptul ei, te strânge apoi,
de dor înlăcrimată,
te vrea, doar astăzi, înapoi,
la casa părintească.
Să fii acasă, lângă nuc,
că-i de un leat cu tine,
să-i stâmperi dorul, să-l alinţi
şi să te rogi de bine.
Că nucul pare tot stăpân,
când îl priveşti din vale,
tu pleci departe şi rămân
cei dragi, cuprinşi de jale…
OOO,SUPERBA POEZIE,PINA LA LACRIMI !!! FELICITARI ELI !!!
RăspundețiȘtergere