Dor

Ţi-e dor de ea şi o rechemi
cu rugăminţi în şoapte,
când semn îţi dă, să nu te temi,
de-o vei visa la noapte...

Ţi-e dor de ea şi e târziu
s-o rogi ca să te ierte,
în casă totul e pustiu,
nu-i cine să te-aştepte…

I-e dor şi ei şi ar zbura
la tine în odaie,
şi tare te-ai mai bucura,
dar lacrimi cad în ploaie…

La pieptul ei, te strânge apoi,
de dor înlăcrimată,
te vrea, doar astăzi, înapoi,
la casa părintească.

Să fii acasă, lângă nuc,
că-i de un leat cu tine,
să-i stâmperi dorul, să-l alinţi
şi să te rogi de bine.

Că nucul pare tot stăpân,
când îl priveşti din vale,
tu pleci departe şi rămân
cei dragi, cuprinşi de jale…